Ana şi Eros

iulie 14, 2010

Ana şi Eros

Şi ne-a dat nouă Ionuţ (Tunaru, a se citi) Eros Ramazzotti… şi s-a făcut noapte. Nu zi, ci noapte. Pentru că am avut strania senzaţie de necatifelare că am nimerit unde nu trebuia. Un concert Eros Ramazzotti (ca şi cel Mădana) intră, pentru mine, la categoria „nu aş da bani pe aşa ceva nici dacă mă legi de calorifer, dar dacă se oferă să ajut, de ce nu?”. Şi iacătă-mă  sâmbătă, aproape de amiază căutând loc de parcare legal pe lângă Caşin.

Ziua începuse prost, cu alarma pe care nu am auzit-o, prilej cu care am întârziat. Aşa că zoreşte-te Dică, oricum te-ai făcut de râs, dar totuşi să salvăm ce se poate salva. Pe drum spre stadionul de rugby am mai făcut câte un comision, doo… lucruri banale: vreo 8 rigle de 40 cm şi scotch din ăla argintiu de-l folosesc americanii în filme când răpesc pe careva. Dar noi am fost cuminţi şi le-am folosit pentru a numerota locurile în tribuna 2. Numerotare lăsată cu scandal şi isterie din partea italianului de mai aveam puţin să le dăm cu tribuna şi cu rândurile în cap, ca să nu lase urme.

Toată lumea bună era acolo. Oamenii de bază ai lui Ionuţ şi a ceea ce va deveni Brigada de Voluntari (a început deja, este la stadiul de bebe, merge de-a buşilea. În curând o să zică primul cuvânt, care defapt va fi o frază şi o să fie ceva de genul „Păstraţi biletul. Brăţară pentru Gold Cercle. Remember Madonna, Iron Maiden1&2, Metallica 1&2, AC/DC, Aerosmtih sau Rammstein” 🙂 ). Un fel de Power Rangers sau ăia mici şi coloraţi ai lui Captain Planet: Lu, Andrei, Corina, Flavia, Tudor, Robert (proaspăt absolvent de 12 clase şi de Bac. Felicitări şi pe această cale) şi Carmen.

Lume multă feerie. Plin de voluntari voluntari şi energici precum o furnică scăpată în Red Bull. Iui! Terminăm treaba cu tribuna, prânzim laolaltă şi începe proba de sunet. Repetiţia. Şi n-ai să vezi aşa ceva. Neam de neamu’ meu la vreun concert/festival la care am participat voluntar nu m-a dat careva afară în timpul repetiţiilor. Indiferent c-a fost Madonna sau Sonisphere sau vreun B’estfest sau altele. Like seriously, frate! E Eros Ramazzotti, seriously, nimeni de aici nu o să se năpustească asupra lui pe scenă. Nimeni nu şi-ar fi dat o mână şi-un picior să-l vadă de aproape. Eram cu toţii mai mult decât chill, eventual şi cu gândul la Ciuc Summer Fest. Dar nu!!! Italienii şi străjerii personali de la Scorsezee au găsit de cuviinţă să ne dea afară. Pe noi şi pe restul de mai aveau treabă în stadion ca să poată repeta onor macaronar de Eros Ramazzotti. Şi ia un loc în picioare, în soare la porţile tribunei oficiale şi aşteaptă. Din fericire musiu îşi făcuse apariţia pe scenă în şlapi, un maieu army style şi în bermude, fiindu-i evidentă pufoşenia dobândită odată cu înaintarea în vârstă. Dar nu vreau să fiu răutăcioasă. Am profitat de exilul forţat pentru a ne pune de acord – voluntari, organizatori şi paza+protecţia – despre cum se va desfăşura accesul la mirificul concert. A durat o vreme. Cred că până şi tratatul de la Versailles a fost mai lesne de gândit şi implementat. Şi ca deobicei şi-au dat seama că mai e nevoie de voluntari (pe care ia-i de unde nu-s. Nu apar chiar ca şi ciupercile după ploaie), că există mai multe puncte de acces în gazon A, că nu ajung voluntarii, că să stea un voluntar şi în colţul ăla de stadion să dirijeze circulaţia sau eventual, să oprească avioane. Era la fel de pertinentă cererea.

Şi s-a permis accesul publicului. Şi am realizat încă odată de ce îmi plac mie concertele de satane şi satanele. Ia-mă Doamne, stinge-mi neamul !! Stadionul de rugby este micuţ, intim şi foarte gugu, dar total neîncăpător pentru toate fiţele şi aroganţele care i-au călcat iarba-n picioare. Pfuai! Acolo îţi trebuie toleranţa şi capacitatea de a nu judeca oamenii după aparenţe ale maicii Tereza. Otherwise te vei bucura pe interior, aşa ca mine.

Din ciudăţeniile şi carenţele concertului şi a organizatorilor trec în revistă:

• zona pentru VIP: naiba ştie câte milioane trebuia să plăteşti pentru acele bilete. Zonă VIP care consta dintr-un pătrat de covor/mochetă roşie aşezat perpendicular cu scena, într-un colţ şi pe care s-au rânduit scaune roşii şi care au fost acoperite cu un plastic mare şi puţin prăfuit, atunci când a început ploaia. Plasticul a rămas acolo şi când au început să intre spectatorii
• rampa pentru handicapaţi: undeva în spatele gazon B, adică în celălalt colţ al stadionului. O platformă ridicată gen 30 cm de la nivelul solului, pentru că nu-i aşa, dacă eşti în scaun cu rotile şi te înalţă cineva 30 de cm de la pământ aproape că atingi 1m50 şi vezi pe scenă
• numărul impresionant de spectatori care au plecat undeva în primul sfert de oră al concertului. Şi plecau c-o falcă-n cer şi una-n pământ.
• fiţele. Toate divele şi divii au fost prezenţi la Eros, nu ştiu cât din ei au venit pentru muzică şi cât au venit pentru că era the place to be saturday night. Spre deosebire de satane care vin cu sufletul în pumn şi se bucură de fiecare secundă de muzică
• la un moment dat ne-am trezit cu o mireasă şi cu o parte din nuntaşi. O furaseră cum ar veni tradiţia şi au venit încolonaţi şi biletul în vârf de băţ la concert la Eros. Erau simpatici ei. Iar ea era drăguţică cu tot cu rochia albă şi voalul din păr
• pentru prima oară în viaţa mea am vazut-o pe Irina ameţită şi atât de energică. Ar fi rivalizat cu un Pepsi zdruncinat

Şi pentru ca finalul să fie perfect, pe mine m-a apucat durerea de cap. Crunt. Sunt convinsă că şi o trepanare wide awake este less painfull. În jurul meu se vorbea de mers la bere/suc după concert, iar eu bântuiam cu ochii întredeschişi cerând orice fel de pastilă. Noroc că s-a mijit roşul ambulanţei de la SMURD şi m-am dus glonţ la ea. Ei sigur trebuie să aibă ceva.

Ana: Bună seara. Am o migrenă cruntă, aveţi vreun algocalmin, vă rog? Moment în care asistenta si băiatul care erau în salvare sar ca arşi şi mă măsoară din cap până-n picioare. Ea începe să completeze nişte fişe. Iar el dă să mă consulte

Băiatu’ de la SMURD: injectabil sau tablete?

Ana: tablete (în gându’ meu „Ce-ai tinere? Ai înnebunit?! Asta-mi lipsea să-mi faci şi injecţie)

Băiatu’ de la SMURD: Urmaţi vreun tratament împotriva migrenelor? Vi se întâmplă frecvent? Cum este durerea? Aveţi şi ameţeli? Nu vă aşezaţi să vă iau repede o tensiune??

Ana: Nu, nu, nu, nu este cazul. (Ce eram eu ameţită de durere, dar atâta interes m-a năucit. Nu-mi doream decât un algocalmin, orice.) Dar oricum n-am scăpat până ce nu i-am povestit cu migrene şi tratament.

Băiatu’ de la SMURD: Nu am decât aspirină tablete. Poftim

Între timp asistenta completase vreo 3 fişe de diverse culori cu nume, prenume, CNP (ăla bun) şi mi le dădea acum la semnat

Ana: Pfuai, dar nu credeam că e atât de complicat… pentru o durere de cap

Băiatu’ de la SMURD, zâmbind: Domnişoară, aţi venit la o unitate SMURD – Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare… (cu un zâmbet din ce în ce mai larg ) Presupun că refuzaţi transportul la spital, nu?

Ana: Desigur. Mă pot transporta şi singură, dar nu este necesar.

Băiatu’ de la SMURD: Bun. Atunci scrieţi aici de mână şi semnaţi. Sigur nu mă lăsaţi să vă iau tensiunea? Un puls ?

Ana: Dap, e în regulă. Mulţumesc frumos. Noapte liniştită

Şi cobor ca o floare din SMURD ca să întrezăresc priviri întrebătoare şi oarecum neliniştite. Irina se trippase puţin, dar i-a trecut repede.

În 10 minute goneam spre Universitate şi Motoare pe care nu le mai vizitasem de vreo 2 ani lejer. Înainte am vrut să găsesc o farmacie non-stop ca să iau totuşi un analgezic mai puternic, dar nu am avut noroc. Sensiblu nu funcţiona non-stop şi nu se întrezărea nicio altă cruce luminoasă în calea mea. Aşa că m-am lăsat păgubaşă.

Next stop: Ciuc Summer Fest. 🙂

Special thanks: BdV

Legătură permanentă