Martie 29, 2010

Crazy Week, this week

Posted in erasmus, Hai-hui tagged , , la 8:07 pm de anagreudeexplicat

Luni: controle la Econometrie de Variables Qualitatives. Mult de calculat. Foarte mult. Apoi am ieşit cu Edouard şi Sonia. Ni s-a alăturat şi Jacqueline pe parcurs – ea e nemţoaică. Şi iniţial am încercat să mergem la film, dar nu am mai apucat, so am stat la Jacqueline.

Marţi: am prânzit cu Radu, Alejandrrrrrrra şi Gacixu. Pe urmă au venit Edouard şi cu Sonia. Splendoare-n iarbă, lângă lacul din campus alături de lebedele şi gâştele/raţele din dotare. Şi Edouard a cântatără la ghitară. L-am învăţat să spună şi „lebădă”. Alături de „Te iubesc”-ul pe care îl ştia de la Grégoire. Şi uite aşa a ieşit „Lebădă, te iubesc!”, ocazie cu care m-au muşcat de mână nişte lighioane. Mă aştept ca în doo zile să mi se usuce, înnegrească şi cadă degetu’ Charmant, n’est ce pas?! Pe seară trebuia să mergem la film. Doar că eu am ratat tramul şi am ajuns cu întârziere de vreo 10 minute. Mergeam să vedem, la cererea expres a lui Edouard „The ghost writer” (fetele mă preveniseră că nu e nimic de capul lui, dar am zis să risc). Hopăn-hopăn să cumpărăm biletele. Filmul începuse deja de vreo 10 minute. Cu bilete în vârf de lance, tăiem minunăţie de coadă de tăiat/verificat bilete şi ne postăm moţ-cocoţ în faţă. Edouard, Barbara şi eu mai pe urmă. Sonia şi Jacqueline încă îşi cumpărau bilete.

Întinde Edouard biletu’ către omul mic şi negru. Îi rupe cotoru. Barbara face la fel. Între timp, doamna care era prima la coadă, întreabă pe un ton crunt de uimit „Mais qu’est ce que c’est ça?!”. Noi tăceam mormânt. Mă uitam la Edouard pentru o reacţie în stil Grégoire, dar nu a venit. Omul mic şi negru îi rupe cotorul şi lu’ Barbara. Între timp Edouard îşi înhăţase beletu’ şi se îndrepta cu un pas ştrengăresc spre sala de cinema, uitându-se ocazional cu coada ochiului în spate şi zâmbind complice. Îmi rupe şi mie cotoru’. Moment în care doamna din faţa cozii întreabă iar, de data asta pe un ton mult mai alarmat „Mais qu’est CE que c’est CA?!”. Şi eu care tot deliberasem cu mine, tocmai ce voiam să deschid gura să-i explic că madame, vă rugăm, excusez-nous, dar să vedeţi eu am întârziat şi filmu’ nostru a început deja şi de-asta am tăiat coada şi ştiu că nu-i frumos, scuzaţi-ne n-o să se mai întâmple (mult mai bine decât varianta pe care mi-a sugerat-o Grégoire mai târziu „C’est le non respect, madame!” – din seria Paşă cât de smart eşti tu). Şi când să dau să cuvântez, stimabila şi onorabila doamnă, face un pas în afara cozii, uitându-se luuuuuuuung în urma lui Edouard (căruia încă i se vedea chitara clătinându-se) şi grăieşte „Mais, Edouard, tu seches la fac?!?!?!?!?!?!” (în traducere liberă „Edouard tu chiuleşti de la facultate????”). Moment în care mi-am zis „ok, deci ei doi se cunosc de undeva, deja” şi am fugit în urma lui Edouard. În siguranţa sălii de cinema şi sub lumina crepusculară a ecranului din faţa noastră, Edouard îmi mărturiseşte că domna cu pricina este însăşi doamna-mama-lui, sub numele de cod Marie-Laure. Însăşi-doamna-mama-lui care cu o seară înainte îl lăsase la gară cu multe sacoşe pline cu haleală, crezând că el se întoarce la Tours la iubită şi la facultate. Surpriza emisiunii: ei bine, nu! Am râs cu lacrimi. Iar filmul… Ei bine filmul a fost oribil. A fost prost. Incredibil de prost. Pfuai de capu’ meu… Timp pierdut în stilul ‘hai să vedem 2012′. Nu, deci nu mergeţi la The ghost writer, decât dacă vreţi să vă autoflagelaţi pentru că nu aţi dus gunoiu’, aţi uitat copiii la grădi, aţi băut prea mult, n-aţi dat pe la şcoală etc. Kim Catrall este atât de îmbătrânită şi de ţeapănă că te înfioară, Pierce Brosnan e tot timpu’ în treling, iar Ewan McGregor se isterizează şi stresează până când îl calcă în final cu maşina (din milă am impresia). Ocazie cu care se termină şi filmul.

Miercuri: muuuuuuuuulte ore de seminar, una după alta. Alte proiecte şi dosare. A fost ziua în care francezii cu tot ce ţine de ei m-au scos din minţi. De la poantele de căcat ale unor colegi de ai mei, până la faptul că ei trebuie să ruleze Alice cu 2 săptămâni mai târziu decât restul globului. Şi colac peste pupăză nu îl găseşti decât dublat. Pentru că ei este o naţie foarte dotată intelectual şi capabilă să urmăreasca o subtitrare în limba lui Molière. Iar eu una nu pot să merg să văd un Tim Burton în franceză cu un Johnny Depp care în loc să zică „Fuck you!” zice „Va te faire foutre!”. Mi-am vărsat ulciorul plin de fericire peste Grégoire. N-a avut noroc, era francez şi la-ndemână, plus că există la loi de compensation.

Joi: am ieşit la Loara. După multă vreme. Am plecat de aici împreună cu Radu-mou şi cu Vladimilian. Multă lume la Loara. Fetele mele, spaniolii, italiencele, nişte frantuji nou achiziţionaţi, cehoaicele, suedezele (de care am auzit numa’ de bine) şi o donşoară cu un motan, de care eu şi Draga ne-am bucurat. Am râs, am făcut poze, am asistat la o hărţuire sexuală a lui Manolo de către suedeze. Şi ne-am întors în les Ormes.

Vineri: ordine şi curăţenie. Alejandrrrra a mers cu Vladimilian la tuns la racaille aici în cartier. I-am dat umbrela mea căci ploua. Când s-a întors a încercat să-mi povestească, dar nu a reuşit. În schimb m-am uitat la ea cum râde preţ de 20 de minute. Lumea a venit aciciţa pentru ziua lui Amen. Şi s-a lăsat cu haos. HAOS. Am plecatără val-vârtej cu ultimu’ tram în centre ville. Ne-am mai oprit la Loara. Muntele a venit la Mohamed. Am plecat spre Ka. Eu am mai întârziat pe afară cu Guru şi cu Paznicu. Între timp s-a lăsat cu bătaie. Unu a scos cuţitu’ la paznicii din Ka. Pe urmă a apărut poliţia care striga la nebunu cu cuţitu „Puneţi-vă la perete!!”. Paralelă: la noi i-ar fi zis „Pun-te-n p…a mă-tii la perete, până nu-ţi f.t un şut de te fac una cu pământu’!!”. Greşit: trebuie să fii politicos cu infractorul, să-l rogi frumos ‘domnu-dement-beat-cu-cuţitu-n-ai-vrea-matale-te-rog-sa-te-lipeşti-de-perete?’. Pe urmă m-am alăturat norodului în Ka. Am dansat. Parcă cu Radu-mou. Apoi am plecat cu Oana, căci ea dispunea de maşină.

Sâmbătă: Alejandrrrra îşi lăsase cheile la mine, drept urmare i-am lăsat şi eu ei un post-it pe uşă să vină să le recupereze de la mine când se întoarce. Se aud pe hol nişte scârţieturi de adidaşi şi-mi zic ‘vin cotropitorii’.  În secunda 2 se deschide uşa încetişor şi Radu-mou grăieşte „Doarme?”, iar Alejandrrrrrrra răspunde „Da”, după care o pufneşte un râs inconfundabil. Ei dau să iasă, eu mă trezesc, le zic ceva (nu mai ştiu ce), Radu-mou vede poneiu şi zice şi el ceva, Alejandrrrra iar intră şi mai ia ceva de la mine, eu mă culc la loc, Radu-mou se culcă şi dumnea lui, Alejandrrra pleacă, iar Radu sare ca ars zice ceva de Victor Piţurcă şi pleacă şi el. Eu m-am culcat la loc. Pe seară mergem să vedem Alice in Wonderland, la al 3 lea cinema din oraş. Unde rula în engleză. Consider că este de departe cel mai soft film Tim Burton de până acum. Iar Alice m-a dezamăgit niţel, parcă ar fi putut găsi una mai însufleţită. Depp este perfect, iar machiajul lui face toţi banii (cunosc nişte păuni care ar fi crunt de geloşi pe măiestria lui). Dar mi-a plăcuuuuuuuuut. Cam aşa ar trebui să arate atunci când iei droguri de foarte bună calitate. Când am plecat se pornise ploaia. În semn de rebeliune am mâncat o prăji pe care o aduseseră nişte franţuji la ziua lui Amen, dar pentru că nu se mâncase, acum o doreau înapoi. Frumos, nu? Apoi Amen a dormit pe jos la Memine în sacu’ meu de dormit pentru ca Gil şi Radu plecaseră la Paris cu cheile lui de la casă.

Duminică: cartofi cu mazăre şi filme proaste.