Ianuarie 3, 2010

Ana şi cea de-a Patra Fiică a Anului

Posted in erasmus, Hai-hui, Out tagged la 7:22 pm de anagreudeexplicat

Deci da, trecem peste faptul că e vorba de cea de-a Patra (!! Deci păzea depăşim pragul de doo şi jumate). Trecem şi peste faptul că suntem la mare depărtare – de orice: de acasă, de centrul oraşului, de orice alt oraş, de Kia. Trecem şi peste lipsa de zăpadă… şi în ritmul ăsta cred că ma pot înscrie la 100 m garduri fără nicio grijă. Daaaaaaaaar, să revenim: iarnă fără zăpadă în Orléans.

Sfârşit de semestru şi de Erasmus pentru destui dintre noi – motiv/scuză pentru petreceri/întruniri/reuniri/băute şi clătite (ocazie cu care din prea mult zel unii sparg şi pahare albastre care nu le aparţin). Valuri-valuri Ulmii s-au golit: care au plecat de tot acasă, care doar în vacanţă, care doar până la Paris. Ideea este că mi-am atins maximul în materie de imobiliare – pentru 2 zile am fost fericita posesoare a 6 (şase) camere distribuite pe 2 etaje (şi jumate ar fi continuarea… dar n-avem). De unde şi titlurile demne pentru o carieră alături de stimabilul Nicolae Guţa  « Ana 6 camere » sau «  Ana doo etaje ».

Pentru Crăciun ne-am strâns vite fait ăştia de rămăsesem în Franţia şi care de bine de rău umblăm împreună. S-au făcut liste (cu oameni, cu ingrediente, cu băutură, cu mâncare şi cu cifre), s-au stabilit ore şi tehnici de abordare a problemei. Pe 24 seara eram în bucătărie alături de Vlad şi Memine şi făceam salată.

25 decembrie. A fost cu haos. Toată lumea venise pregătită, aranjată, frezată şi parfumată (Radu a pus inelul. Eu m-am schimbat de 3 ori). Oana era în bucătărie de la 9 şi făcea pe rând 2 prăjituri, 2 fripturi cărora le-au urmat icre (cu ceapă tăiată în pumn după model columbian), oo, salata cazută în dizgraţie a lui Vlad şi baghetele pentru care ne-am luptat cu « wesh, mon pote! » ş.a.m.d. Între 2 îmbucături s-a strecurat şi un mic duet « Panterrrrrha noiră and Les Filles » pe muzica arhicunoscutului-şi-de-real-succes-internaţional-la-el-pe-scara-blocului Laurenţiu Cazan. Vlad ca să treacă cu graţie peste căzătură a vărsat şi puţin vin pe mine – de unde multe trimiteri cu înţelesuri biblice despre Ana şi vin. Tiago (Mr. Brazil) a venit cu prăjitură cu fructe (şi da, avea şi kiwi, perverşilor ce sunteţi) şi a primit în schimb salată de pui, apoi am dezbătut la un lici şi un mango problema extintorului… Şi cum Crăciunul nu este Crăciun fără cadouri, mai pe la ceas de seară, se înfăţoşează şi Grégoire alături de Roméo… cu un brăduţ furat (care încă există în bucătărie). Între timp lumea se încinsese la un poker, ocazie cu care « la famille » a triumfat prin Irina (care cu această ocazie a aflat că are o lombară frumoasă. Ei bine, voo vi s-a complimentat vreodată lombara?!). Am încheiat seara glorios cu  Diiiiiiiiiiiică, care se duuuuuuuuuuce şi undeva se întâlneşte cu Vântu (care ceva treburi cu Tender) care bate şi pe la Einhoven (pe care ocazional îl vedem) – din seria poveşti de adormit Matrix.

26-30 decembrie (îmi pare rău, dar e cam fuzzy). Am terminat mâncarea de Crăciun. Am terminat şi vinul de Crăciun la un « şo-şo la vin chaud » – ocazie de jucat mima (Am învăţat de la Vlad cuvântul « cleptocraţie »). S-a vorbit pe facebook despre cine pe cine iubeşte, ponei şi alte cabaline. Am mai fost vite fait pân’ la Fabrice pentru un Jungle Speed şi «une tempete polonaise ».

31 decembrie. Era vreo 17h10 şi eu încă mă mai buclam puţin. Oficial la 17h00 trebuia să fim în Castani să plecăm la gară. Pe la un 17h30 eram cu Vlad la Radu, proaspăt ieşit din duş. În cele din urmă am plecat cu trenul de 19h00 – doar cu 40 de minute mai târziu decât plănuisem. Am luat şi bilete, contrar planului. În tren s-a jucat fazan cu geografie şi am făcut un mic melangeşşşşşşşş. Apoi am luat-o vitejeşte spre Champs Elysées. Odată ajunşi acolo vite fait poze în mijloc de bulevard cu maşini şuierând pe lângă noi. Reuniţi cu Italia am luat-o spre Turn. În metrou ne-a împrietenit cu un Brazilian (cred) cu chitară – un nou recital marca « Panterrrrrha noiră and Les Filles », dar de data asta din repertoriu internaţional (Beatles, Bob Dylan etc.). Şi ajungem la Turn cu strigăte :

« Irina !?! »

« Da !!! Aici, aici !!! »

« Vlad ?! Unde e Vlad ??! »

« Cu Carmella, mai în spate ! »

« Băh, suntem toţi ??! Da ? Ok. E bine, bine ! »

La Turn am făcut iar poze. Apoi am zis să mergem pe Trocadero « să vedem artificiile cum trebuie ». Nu am ajuns prea departe. Doar până la primul semafor. Acolo ne-am oprit şi am stat până la final. Semaforul pentru maşini (nu pentru pietoni) din mijlocul bulevardului exact în faţa Turnului fix pe mijloc, centrul central al centrului. Am ocupat toată partea haşurată de pe carosabil. Şi dă-i şi aşteaptă. Între timp am mai dansat pe muzica de la Turn. Am mai cântat una alta, mai în română mai în italiană. Uită-te după Alexandra, sun-o, dă-i mesaje peste mesaje. Între timp se face dooşpe …and hell breaks loose : tipeţe, chiuituri, claxoane şi valuri-valuri-valuri-valuri-valuri de şampanie din toate părţile. Şi noi venisem pregătiţi cu vreo 4 sticle. Vreo 3 le-am făcut duş, iar pe a 4 a am băut-o cum trebuie. Radu a fost botezat în 3 l de şampanie de un wesh-wesh, prezent şi el la eveniment. Într-un final apoteotic ne-am reunit şi cu Alexandra and co. După vreo 2 ore jumate de stat la Turn am plecat bezmetic de acolo şi într-un final, după vreo doo jointuri fumate pasiv de la wesh-wesh în metrou şi un popas forţat la Austerlitz (şi nu, nimeni nu « căuta ») am ajuns într-un resto à coté de Saint-Michel. În drum spre gară ne-am mai plimbat puţin cu metroul, care nu voia să oprească în staţii (vreo 5 la număr). N-am mai luat bilet la întoarcere, n-avea sens.

1 ianuarie, înspre ora 9, în tram răspândiţi pe peste tot. Eu eram cu Zenul, ca deobicei şi mă încearcă un sentiment posibil/realizabil (aveam cuvântul atunci… acum e cam târziu). Era bine.

Şi aveţi grijă ce vă doriţi pentru că se poate întâmpla. Eu mi-am dorit să plec şi acum sunt aici. Am vrut să nu apară Tseng ca boul peste noi de Crăciun şi nu a venit. Am vrut să vină de Crăciun şi cu cadou, a apărut. Când eram mică şi mă uitam la TV la reportajele despre « Revelion pe mapamond » şi vedeam Parisul mă gândeam « Cum ar fi să Fii Acolo? Să Ajungi să Fii Acolo ? »

Acum nu-mi doresc decât să treacă cu bine şi demn/onorabil sesiunea.

Anunțuri