Mai 18, 2011

Hide and seek

Posted in Ha, Hai-hui tagged , , , , , , la 4:59 pm de anagreudeexplicat

Ce obţii dacă combini următoarele elemente: Individ alfabetizat + cunoştinţe minime de utilizare ale calculatorului+ acces la internet/goagăl? Ei bine, tot ce e mai jos – cuvinte cheie tastate de cineva pe google. Într-un mod bizar au fost trimişi aici la mine. Only God Almighty ştie de ce şi cum… Dar e ok

De luni încoace I am to busy rising. So I will continue to rise. Rising above I am. Aşa că nu am să mă exprim.

Categoria: My friend, be my friend şi am să te fac vedetă pe internet

Winner: Ionuţ Tunaru (+50 căutări)

….

Nominalizaţi (până în 10 căutări):

  • Merişcă Alexandra
  • Radu Cătălin Mihăescu
  • Diana Maria Negreanu
  • Cosmina Trifan
  • Ana Elefterescu
  • Adriana Andronache

Categoria: Cuget, deci cercetez

Winner: „unde ajungem dupa ce ne sinucidem”

Nominalizaţi:

  • „de ce trage stanga pe drum drept loganul”

Nu știu și eu m-am întrebat același lucru

  • „cum s-a terminat shutter island”

Problematic

  • „dupa master trebuie sa te ia in evidenta un supervizor”

Important e să te ia cineva… oricum ar fi

  • „pe fnac pot plati si cu cardul altcuiva?”

Doar dacă l-ai furat tu personal

  • „cine ma pus sa plec la orleans”

Sincer nu-mi dau seama. Dar mă întreb cine tea lăsat să termini şcoala?

  • „dupa cat timp un indian poate sa isi faca buletin de romania”

Ask Buddha

  • „cine-a spus ca in avioane e mancarea proasta”

Vreun snob, cu siguranţă

  • „cum recunosti un adidas original dupa dungi??”

Trebuie să fie paralele, paralele între ele

  • „cum se vorbeste in ardeal cu no bine”

Cu gura, most of the time

  • „pot sa iau cum facem cordonblue”

One question at a time, please

  • „cum se duc oameni la munca lunea”

Cu greu şi plin resentimente

  • „ce este penitenciarul? test psihologie”

Penitenciarul este acolo unde ajungi când nu eşti cuminte

  • „cum te poti deschide fata de o persoana”

Depinde. De obicei, dacă eşti fată ajunge să-ţi desparţi picioarele and you are open for business. (Ok, I know, that was mean. Get over it already 🙂 )

  • „ce fel de magie se face cu maieu,poza,ceapa?”

A stinky one?

  • „cum arata harabi”

Ca arabii

  • „ce se intampla in continuarea la filmul indian zara povestirea”

Deci, ea se căsătoreşte cu ăla rău din primu’ film. Dar ăsta e super gelos şi-o ţine închisă în casă, după care o trimite într-un sat uitat de lume la graniţa cu Pakistanu’.  Acolo ea-şi dă seama că de fapt calea lui Allah e singura cea dreaptă aşa că intră într-o grupare teroristă de talibani care plănuieşte să controleze lumea occidentală. Ea primeşte o misiune foarte importantă  –  să arunce în aer ambasada SUA la Tel Aviv.  Dar când să apese pe detonator îl vede pe ăla de l-a iubit ea în tinereţe. Şi el ţine în braţe un plod, care era de fapt al lor şi pe ea o minţiseră ca l-a născut mort doar ca să-i despartă. Aşa că ea aleargă înspre el să se regăsească, dar e fraieră şi n-o vede pe sor-sa vitregă, Mango, care e invidioasă şi-i pune piedică, şi ea cade. Peste bombe. Şi face totu’ BUM!!! Şi aşa a început WW3.

  • „ce se intampla daca te asezi cu fundul pe un calorifer cald”

Îţi ia foc

  • „daca curvele te intreaba daca ai 18 ce la spun”

No comment

Categoria: Limba noastră-i un comor

Winner: „cum este corect mie sete/mi-e sete?”

Nominalizaţi:

  • „mia dat de ma julit/mai dat de ma julit”
  • „cine ma pus sa plec la orleans”
  • „cu cate ore trebuie sa fi in aeroport fata de plec are”
  • „penzinarile cum este in marseille”
  • „giume amuzante despre scoala”
  • „lai lai lai palatuti daina”
  • „muzica cu pausele brat dar vara joc”

Categoria: Let there be porn

Winner: „e bine sa-i bag mana in chilotei prietenei”

Seriously?! Seriously!!!

Nominalizaţi:

  • „femei goale pusca”
  • „definitii seducatoare ale capsunii”
  • „penis negri”
  • „marocance goale”
  • „ard in flacari dupa tine”
  • „tatele goale”
  • „dame frumusele”
  • „porno masine”
  • „fete cu nr de tel mar interesa”
  • „definitii seducatoare ale capsunii”
  • „www.dansuri cu sirene an tate”
  • „filme cu dezvirginari”
  • „poze cu inger in chiloti”
  • „fete dezgolite”
  • „te vreau in mine”
  • „jocuri pentrrrrru barbati”
  • „desene cu oi porno”
  • „iti place sa felezi”
  • „poza fata dela miezul nopti ana in pieptul gol”

Altă Ana

  • „italianul necrofil”

Now, that’s just sick

  • „filme care fetele suc puta la baiet”

Asta mergea si la categoria anterioară… Dar parcă e mai bine aici

  • „porno suedia/porno cu suedeze/suedeze porno/dive porno suedeze”

Da, da, da. Suedezele get it done.

Categoria: Maxime, aforisme, ziceri şi slogane

Winner: „azi e cea din urma ora cind mai sintem impreuna dar de miine cine stie vom lua drumul pribegiei”

Pline de înţelepciune, vorbele-ţi sunt

Nominalizaţi:

  • „calca pe cadavre”
  • „tarani la autocar”
  • „io am bani si o duc bine cu fete langa mine”
  • „claxonul arma prostului”
  • „m-am culcat cu gregoire”
  • „usor usor cu mersul curcii”
  • „nea staline”

…Sunt eu, Lăscărică!!!

  • „nu se face nimic impotriva atlassib”
  • „facebook prieteni care vor sa ma cunoasca”

De la el/ea pentru toţi pretenarii care-l/o cunoaşte. Special pentru băeţaşii din fund care el/ea au trecut prin multe în viaţă împreună

  • „pai da, la tine a nins in weekend”

Nţ, nţ, nţ… simt gelozie în glasul tău?

  • „cum imi pot plati karma”

Cecuri. Şi MasterCard Gold

  • „erasmus de cacat”
  • „cu comportamentu tau obsesivo compulsiv sa te cauti tu draga mea:d”

How passive-agressive of you :))

  • „mesage pentru fete ca sa nu se priceapa baietii”
  • „mais arrête de t’énerver, c’est toi qui souffre!”
  • „blogul unor poze nevazute”
  • „or sa te vada jos,cat mai jos. ratacit, pe un drum, fara bilet de intors .dar tie nu iti pasa”

Asta e de sufleţel, pentru toţi tovarăşii mei care locuieşte în Sălăjean, Balta Albă, Pantelimon, Rahova, Berceni. Yo!

  • „jocuri batman care se ascunde sub esarfa”
  • „machiajul vestalelor virgine”

I would go for… natural? Nu prea cred că pe vremea vestalelor se auzise de MAC, Sephora and Co. Părerea mea

  • „vreau sa plec in maroc si sa nu ma mai intorc”

Du-te, du-te tare!!! În drumul tău, poate prinzi în zbor o burka şi un Coran. Îţi vor fi utile

  • „un loc la munte mai putin umblat de turisti cu peisaje mirifice”
  • „statusuri ca sa moara fetili lipiciosi”
  • „baiat de genul ala”

Categoria: Meandrele Actelor

Winner: „cum sa mi fac buletin daca am pierdut buletinul si certificatul de nastere?”

Mult succes!!!

Nominalizaţi:

  • „mi se spune ca nu sunt eu in buletin”
  • „trebuie sa ma prezint cu cardul la aeroport”

NU!!! BULETIN!!! PAŞAPORT!!!! Crede-mă pe cuvânt

  • „cum verific certificat de nastere”
  • „inscriere la facultate cu buletin expirat”
  • „cnp diferit pe buletin si pe certificat de nastere”

Iei!!!! Nu sunt singura cu mai multe CNP-uri. E mai bine când împărtăşeşti năpasta

  • „se poate sa ai alt nume pe buletin decat in certificatul de nastere/numele certificat nastere nu este acelasi din buletin”

Şi se poate şi mai rău

  • „poante cu codul numeric personal”

Tare aş vrea să-l cunosc personal pe „glumeţ”. Îi arăt eu vreo 2 poante. Cu lacrimi o să râdă

  • „id de luat si alti”

Ar mai fi loc de câteva categorii, dar poate cu altă ocazie. Ajung astea.

Bezea 🙂

Anunțuri

Aprilie 15, 2010

Marseille I

Posted in erasmus, Hai-hui tagged , , la 1:02 am de anagreudeexplicat

Marseinis erau trecute pe lista mea de Erasmuse de multă vreme. Erau acolo.

Planul iniţial era ca în vacanţa de Paşte să luăm drumul Amsterdamului. Dar a rămas undeva ascuns printre nori (ca şi melodia). Şi atunci ne-am reorientat către ce ne promitea ESN (Erasmus Student Network) şi anume o prea frumoasă ieşire pe Coasta de Azur: Marseinis.

Şi am aşteptat cu sufletul la gură să ne trimită mail cu preţul, data înscrierii şi durata călătoriei. Şi am aşteptat. Şi într-un final apoteotic s-a fixat Ziua Z în ultima zi de şcoala dinainte de vacanţă. Vineri adicătelea. Manuouuch plecase joi la Parigi-con-Luigi, Alejandrrrrrrra avea curs/seminar, Oana şi Irina examen. Şi iată-mă aşadar înarmată cu 5 carte etudiante pentru Marseinis.

Înscrierile începeau la 12, dar am zis să merg puţin mai devreme ca să fiu sigură că reuşesc să prind loc pentru toată lumea. Şi mă înfiinţez eu la 11h30 în holul de la Litere… şi descopăr că era deja muuuuultă lume în faţa mea. Coada se formase deja.

Într-un final apoteotic apar şi indivizii de la ESN. Şi încep onor înscrierile. Eu aveam la mine bani muuuuuuulţi cât pentru 5 oameni, cu bancnote frumoase şi de mare valoare. Şi ne încolonăm frumos la rând în ordinea numerelor de pe tricouri. Şi vine şi rândul meu. Şi îi zic duduii că am de înscris 5 oameni, pentru care am banii fix. Iar ea se uită gingaş la mine, flutură din gene şi-mi zice că nu poate să ne înscrie pe toţi de odată, ci pe rând. Moment în care eu am crezut că o să îi dau cu ceva în cap. Şi uite cum pentru fiecare în parte (adică de 5 – cinci ori) mi-a dat rest, pe care apoi îl lua înapoi. Am plătit pentru mine, mi-a dat biletul, a căutat rest. O înscriu pe Alex, acelaşi dans. Pentru Manouuuuuch la fel. Oana şi Irina. Ce mai, o feerie!!!

15 minute mai târziu plec triumfătoare  la braţul lui Ralu cu 5 bilete pentru Marseinis. Aleluia!!! Am făcut-o şi p-asta. Plecarea: 8 aprilie 1h, adică miercuri noapte.

Şi se face ea şi miercuri noapte. Exod din Ulmi şi din Castani. Încărcaţi cu bagaje care mai de care mai voluminoase, cu perne (pentru cele 10 ore pe drum), cu pacheţele, iar eu şi cu laptopul (proiectul de la Bootstrap nu putea fii ignorat). Între timp îl înscrisesem şi pe Radoooooooouch, aşadar echipa era completă. Eram cu toţii. Ca o divă ce este, Radoooouch a întârziat la plecare. Făceam planuri despre cum să leşinăm în faţa autocarului ca să tragem de timp. Din aceste considerente am mai prins locuri în faţă. Eu una am avut acelaşi loc ca la Saint Michel.

Odată instalaţi, fiecare îşi pune zenul, scoate cărţile de joc, mai mănâncă una alta. Mai hihi-haha. Permutări pe toate scaunule din faţă. O oprire ici, o oprire colea. Minunăţie de ambuteiaj pe la 8 dimineaţa. Nici măcar Jesus nu ne-a putut scăpa de el. Jesus, personaj central în povestea de faţă – franţuzul de la ESN cu plete bălai şi puţin îngrăşate, silfid precum o crenguţă şi cu degete strâmbe având mereu „un petit souci„. Pe el îl cheamă Mathieu, Jesus este numele de cod.

Şi ajungem la Maaaaaaaaaaaaarseille. Spre ora prânzului. Marseille oraş pe Coasta de Azur, în pantă, pe deal, cu multe străduţe crunt de înguste pe care poţi folosi raportorul. O aventură să te plimbi pe acolo cu autocarul de 50 de cetăţeni. Îti ţineai răsuflarea la fiecare curbă. Ne învârtim pe străduţe înguste şi în pantă şi ajungem în cele din urmă la auberge de jeunesse. Primul lucru pe care mi l-a inspirat – o fostă reşedinţă de burghezi transformată în spital în Primul Război Mondial şi care nu a putut reveni la strălucirea de odinioară. Ca o Marylin Monroe zbârcită. Locaţia a primit o serie de apelative: spital, ospiciu, închisoare etc.

Căzuţi într-o visare cu ochii deschişi la vederea aubergeului, cu greu ne-am revenit în prezent, pentru a-l auzi pe Jesus care ne anunţa că ” il y a un petit souci… că am nimerit în pauza de masă (vive la France!) şi să ne grăbim să ducem bagajele înăuntru, că femeea de serviciu ne-a aşteptat deja juma de oră în plus… şi că il y a un alt petit souci, că cei de la auberge nu ne aşteptau încă şi că nu se ştie dacă e loc pt toată lumea la noapte şi că va trebui să plătim ceva în plus pt această noapte nerezervată… et encore un petit souci, nici pături şi cearşafuri nu ştim dacă sunt suficiente aşa că ar fi bine să împărţim paturi şi pături (al pas din complotul de a ne transforma în francezi – îndemnul la procreare. Vor să ne molipsească  de spiritul săltăreţ al demografiei lor)… şi le dernier petit souci, trebuie să ne întoarcem cel târziu la 17h30 pentru a primi camerele”.

A urmat un cor de şuierături „de bine” pentru Jesus, ESN, auberge şi vremea de afară – ploua pe Coasta de Azur. Goniţi de la auberge, am fugit în Vieux Port – unde pe mine m-a lovit puţin dezamăgirea. Am găsit Marseille ceva mai scorojită decât mă aşteptam. Şi plină de gunoaie. Unde era Coasta mea de Azur? Am decis să mă împac cu principiul legii compensaţiei: Marseille culege tot răul – gunoaie, miros, wesh şi frumosul îl lasă pentru Nice, Monaco etc.

Grupul s-a tăiat în jumate, mai ceva ca maioneza. Noi am luat drumul către Abaţia lui Saint Victor şi o primă vedere de sus asupra Vieux Port şi a ce se desfăşura în sus din Marseille. Şi a început să-mi placă. Mirosea iar a apă sărată şi a mare şi bătea vântu puţin şi eram în vacanţă (şi în pauză).

Ne-am întors la timp pentru luat camerele, poate puţin mai târziu. Şi uite prima dramă. Cine, cum, unde şi cu cine doarme. Să stăm toţi la un loc. Dacă merge X cu Y, rămâne Z singur. Dar în camera aia nu e loc suficient, dar dincolo e nu-ştiu-cum şi toooooot aşa. Am făcut schimburi peste schimburi, în cele din urmă s-au liniştit apele. A urmat Marea Bătălie pentru Pături şi Cearşafuri. Cred că nici măcar drogaţii aflaţi în sevraj nu s-ar fi năpustit cu atâta patimă asupra unei doze. Am înfrânt şi am pus mâna pe 2 bucăţi pătură şi una bucată cearşaf pt mine şi Alejandrrrrra.

Camera noastră îmi amintea de tabără. O cameră imensă cu vreo 12 paturi şi mese lungi cu băncuţe pe mijloc, cu un tavan înaaaaaaalt şi scorojit pe alocuri şi cu o gaură neagră. Şi dă-i cu bere, dă-i cu vin. Mai un sandviş, mai un măr. Hihi, haha. Uno, wist şi alte cele. Eu am capitulat pe la 22h căci nu dormisem în autocar. Acolo cu toată lumea la un loc. O fi fost ea camera de 12, dar noi eram vreo 20 şi ceva. Suntem un grup numeros.

Şi în somnul meu, întorcându-mă pe stânga, pe dreapta îi auzeam bătând în masă la Uno, explicând wist şi altele lui Benoit, ştiam cine vine, cine pleacă. Am auzit până şi prima izbucnire nervoasă a lui Anais (duduia ce ţinea auberge). Pe la un 2 m-am trezit şi am zis să mă realătur petrecerii. Între timp lumea se pregătea de somn. Băieţii care nu au mai avut loc în vreo cameră căpătaseră saltele şi le aşezaseră pe lângă noi. Şi uite aşa Amen, Alvaro şi Remi au dormit pe jos între Alinuţa, Nikola şi Vlad’ka. Lângă mine Alejandrrrrra dormea, iar Ralu şi Alinuţa se pregăteau.

După asta totul e un pic în ceaţă. Esenţial este că Anais a mai trecut odată pe la noi jurându-ne că a 2 a zi ne dă afară şi că dormim sub cerul liber şi înstelat. La un moment dat se făcuse o grămadă de oameni la noi în pat (care defapt erau 2 lipite). Deşi grămada s-a disipat, Radooouuuuuch a găsit de cuviinţă să se cuibărească între mine şi Alejandrrrra. Oricum funcţiile motorii erau anihilate. Şi uite aşa am dormit 5 în 2 paturi alăturate.

Din nefericire, am decis să părăsesc patul suprapopulat pentru scurtă vreme. La întoarcere l-am găsit pe Radoouuuuuch lăfăindu-se întins pe spate şi pe locul meu. Mă strecor pe lângă dumnealui şi mă culc într-o dungă pe marginea patului. Nici vorbă să-l mişc mai încoloşea. Bolovan. Şi stau, şi stau, şi stau până când cedez nervos şi-mi zic „păn-aici. Mie-mi trebuie alt pat”. Dar unde? La băieţi era plin, celelalte camere de fete la fel… Unde frate?! Şi încep de mă învârt prin hala de cameră şi descopăr un pat suprapus liber. Hehehe. Justiţie divină, oştenii mei!!!Fur o pătură din fostul pat conjugal, din care fusesem atât de neceremonios dată afară şi mă cocoţ în noul meu culcuş atât de spaţios.

Va urma

Aprilie 13, 2010

Un Paşte dubiooooooooos

Posted in Cămin tagged , , , la 5:00 pm de anagreudeexplicat

Am rămas mai mulţi de Paşte aciciţa. Şi am zis să ne organizăm. Oarecum. Iniţial umbla vorba să mergem la Pithiviers pentru slujbă. Ulterior am aflat că la Pithiviers este mănăstirea Saint Gregoire unde slujeşte măicuţa Anne. Trebuie să apreciezi micili ironii ale vieţii. Planul cu Pithiviers a picat din mai multe considerente.

În vinerea mare am ieşit puţin pe rue de Bourgogne. Irina, Oana şi băeţii au mers în Lodge. Eu am luat calea Atelierului şi a lui Edouard and Co. După mici incidente cu diverse ziduri şi sticle de bere, ne-am reunit prin Lodge, dar ne-am despărţit mai repede ca apele mării din povestea biblică.

Sâmbătă am mers cu Draga şi cu Vlad’ka la Lecleeeeeerc pentru ceva cumpărături de Paşte. Am zis să facem o masă. Eu deja intrasem în depresie, după ce Vlad mi-a zis că el de Paşte îşi cumpără pizza congelată. Şi cumpărăm noi de la Lecleeeerc pentru masă toate cele. Caut candele pentru slujbă. Nu găsesc şi înaintez în depresia mea cu un pas. Mă uit după vopsea de oo şi nimic. Încă un salt departe into the dark side. Drept răzbunare am furat spanac. Da!! Vreo 3 frunze de spanac, ca să-mi pot vopsi nişte oo. Verzi.

Seara în Les Ormes scandal. Că de ce nu am anunţat pe toată lumea mai din timp că mergem la catedrală în seara aia (poate doar în mintea mea şi a cocoşului era evident, că vom dori să merem la o biserică, oricare de Înviere). Dar de ce să mergem la catedrala catolică-cea-mare-din-Orléans şi nu la-nu-ştiu-ce-bisericuţă-micuţă-ortodoxă-de-pe-lângă ? Cu chiu cu vai şi cu limba scoasă de-un cot prindem tramul de 22h20. Înainte de 23h eram la Charles de Gaulle şi luăm cu toţii drumul catedralei. Ne închidem până sub nas, tragem căciulile de blană peste urechi, legăm cu 3 noduri marinăreşti eşarfele-fularele-baticurile din dotare, trage mânuşile până la coate ne luăm inima-n dinţi şi înaintăm printr-un vânt demn de Katrina. Eu una aveam un ţel. Eu voiam măcar slujba, dacă masă de Paşte nu prea iar oo vopsite nici măcar. Plus că eram în întârziere, Sonia şi Jacqueline mă  aşteptau deja.

Şi ajungem la catedrală. Şi intrăm. Lumea cu lumânări aprinse în mână. Noi ne scărpinăm în cap, ridicăm din umeri „aşa o fi la catolici… mai ştii?” şi ocupăm un loc în spaţiu. Înăuntru mai frig ca afară. După 5 minute poporul decide că nu îi convine şi că pleacă în expediţie polară spre bisericuţa din poveşti. Du-te-vino prin catedrală. Mai îngheaţă puţin pe afară. Sonia şi Jacqueline pleacă în atelier. Noi mai rămânem.

„Şi tu ce faci în seara asta?”  zise smsul. Chiar nu era evident că voi dori să merg la slujbă? Aparent nu. Îmi fac publice coordonatele şi revin la slujbă. Cu puţin după 23h30 se termină minunăţie de slujbă. Eu eram total nelămurită şi nedumerită. Dianei i s-a făcut milă de mine şi mi-a explicat că atunci când am ajuns noi, pe un 22h50, lumânările aprinse – aia era lumina. Atâââââââââââââââââât!!!! Şi mi-am dat drumul. Nici oo, nici slujbă, nici lumină nici nimic. Păi paştele lui de Paşte!!! Daaaaar la intrare era Andreea Ivan care ascundea în mâine 4 oo vopsite. Roşii. Pe care le-am ciocnit atunci între coloanele catedralei pe întuneric şi înfruntând taifunul. She made my Easter (nu am un echivalent în română, îmi pare rău). Şi uite cum facem cale întoarsă toţi – după principiul am plecat bou m-am întors vacă.

Pe drum atârnând de maşină, Grégoire. Încep şi îi zic repede în franceză că mie nu-mi place Paştele ăsta, că nu are nimic din Paşte şi că eu n-am luat lumină (aveam un sentiment de păgân rătăcitor) şi că nici oo n-am vopsit şi că tu înţelegi, măi Grégoire, j’ai pas pris la lumière !!! Dar el era mai in the dark place decât mine aşa că i-am dat oul meu ciocnit.

În hol la Les Ormes am aprins lumânările luate de la Lecleeeeerc şi asta a fost bucata noastră de lumină.

Şi ca în orice noapte de Înviere am ieşit la o plimbare prin Olivet, am sărit garduri în părculeţe şi ne-am afundat in the dark side până în zori când pe la 6 am parcat (eu) în faţă la Les Ormes.

Duminică am pregătitără masa de Paşte (mai mult fetele decât eu. Îmi pare rău, dar ştiţi că mie-mi place mult de voi 🙂 ) cu orez, somon, couscous, salată de pui, guacamole şi alte bucate tradiţionale şi specifice. Decorarea salăţilor din grădina ursului a ridicat ceva probleme organizatorice (Alinuţa să ştii că a fost cea mai frumu salată ever ❤ ). Andreea Ivan a adus oo. Multe oo colorate. Şi am ciocnit international. Hristos a înviat cu Cehia, Brazilia, Belgia, Amen (nu ştiu de unde anume eşti tu chinezule). La final, Draga a trebuit să ne împartă în mod egal o tartă cu căpşuni. A eşuat exemplar.

Şi au început jocurile. De ghicit ce ţi-era scris în frunte. Draga a avut Shutter Island, de era să pice în depresie.  Raduuush a avut Rammstein, deci ceva negru-negru ca o boală aşa şi legat de Satana. Alinuţa era Easter bunny, dar i-a ieşit mai repede Playboy bunny. Suzetele sunt porno şi nu ştii niciodată dacă nu eşti vreun fost(ă). Iar substantivele devin din ce în ce mai problematice.

A fost un Paşte dubios în care Alinuţa mi-a refuzat invitaţia să go to the dark side, iar Andreea m-a anunţat că pe o scară a dubioşeniei de la Lanjri la Grégoire, tind spre Absolut. Ţin să-i mulţumesc încă o dată pe această cale şi să-i transmit că ea înţelege cam 80% din dubioşenile mele. So, cât de dubioasă eşti tu?

Martie 24, 2010

Povestea de la Saint Michel

Posted in erasmus, Hai-hui tagged , , la 5:59 pm de anagreudeexplicat

Înscrierile au fost cele mai cul cu putinţă. Am numit-o Înalt Delegat al Meu pe Dragu şi i-am înmânat ma carte etudiante. Asemeni mie au mai făcutără şi alţii – doresc să mulţumesc pe această cale Dragei pentru riscul asumat înscrierii subsemnatei. (n.r. Am delegat-o pe Draga pentru că înscrierile începeau într-o mirifică zi de luni, pe la ora prânzului, iar eu ieşeam de la curs jumătate de oră mai târziu. Precedentul ne învăţase că trebuie să fii acolo cu 3 zile înainte dacă vrei să prinzi loc. Zis şi făcut. Du-te Dragule, ca înspre Eindhoven şi înscrie gloata).

Dragu a înfrânt şi a reuşit să mă înscrie. Alături de mine şi pe colegele de suferinţă la ESA – Diana şi Manu. Alţii au rămas pe dinafară – Vladimilian, Alejandra, Irina sau Oana (am jelit după voi). Restul de locuri (puţine la număr) au fost ocupate de către spanish people.

Am abandonat căldura Ulmilor în creierii dimineţii, în jur de 6. Şi ne-am cocoţat în mirificul autocar şi am luat drumul Normandiei şi Bretaniei.

Le Mont Saint Michel. Ajungem pe la orele prânzului. Ne coborâm  din autocar cu greu, pentru că mai aveam puţin şi ajungeam în Anglia purtaţi de briza ce bătea cu sute pe oră. La sugestia şoferului am mers puţin pe jos până la stânca cu pricina. Am profitat de ocazie pentru a face poze, multe poze de la depărtare.  Şi ajungem de intrăm în micul orăşel. Ne întâmpină o pancartă maaaaaare cu orele de flux şi reflux. Noi când am ajuns marea era prin vecini şi se întorcea abia la 7 seara… prea târziu. Am trecut pe lângă Madame Poulard, unde poţi mânca o omletă specială – mare şi pufoasă precum blatul de tort, la un preţ absolut special – doar 35 euro. Şi apoi urci pe străduţa îngustă care şerpuieşte de-a lungul stâncii pââââână sus la abaţie. Şi e totul îngust şi micuţ şi simpatic. Abaţia este mai mare decât mi-aş fi imaginat. Este foarte mare. Vastă. Întortocheată. Urci, cobori, intrii într-o sală mare şi gotică, ieşi pe o străduţă interioară abaţiei unde te bate un vânt perfect pentru reclame cool, iar intrii într-o sală mare şi gotică şi te plimbi prin-năuntru şi apoi ajungi pe terasă de unde se vede toată panorama (şi încerci să-ţi imaginezi peisajul, dar cu mare cu tot), iar intrii, ajungi şi la biserica propriu-zisă (într-un final apoteotic, după juma’ de oră de plimbare), apoi alte cămăruţe micuţe cu alte scări înguste şi ajungi la o curte interioară, iar camere şi săli gotice din care zăreşti alte gradiniţe interioare (în stil perfect franţuzesc – totul verde şi tăiat şi aliniat la perfecţie), camera cu roata clopotului, alte camere maaaaaari şi frumoase cu coloane şi arcade şi în final o scară micuţă şi în spirală spre ieşire. Din grădină-n grădină ieşi din abaţie şi te regăseşti pe treptele oraşului. Oraş cu 41 de locuitori şi cu propriul primar.

Visul meu era să ajung la Mont Saint Michel şi să fac o poză de pe fundul mării cu abaţia în spate. Dar de pe fundul mării. Şi în turul abaţiei vedeam oameni plimbându-se pe acolo. Undeva departe în zare, mergeau pe fundul mării. Nu am reuşit să descopăr cum anume au reuşit… Şi am plecat cu jumătate de vis. Iar fetele voiau scoici. Doar că nu aveam cum să le iau. Deci jumate de vis şi fără scoici.

Înainte de plecare şoferul ne-a oprit la un magazin cu specialităţi ale zonei: biscuiţi în diverse variante, acadele, caramele, prăjiturici cu fructe-ciocolată-caramel, clătite, cidru, ciucalată. Nimeni nu a plecat cu mâna goală.

Cancale. O oprire pe drum. Un orăşel micuţ şi simpatic. Nici acolo nu era marea acasă. Dar am profitat de ocazie şi am ajuns pe fundul mării. Şi am cules scoici. Scoici mari şi colorate. Pentru mama, Alejandra, Ralu şi Kia. Şi am găsit şi un foarte drăguţ melc, pe care-l port la gât. E ceva de făcut odată-n viaţă. Mersul pe fundul mării. Deşi e foarte lipicios, mai ales cu cât te aventurezi mai departe de mal. După ce am ieşit de pe bottom of sea am plecatără spre Saint Malo.

Drumul. Şoferul a fost foarte drăguţ şi ne-a dus pe drumul de coastă. Şi aveam marea de-a dreapta noastră. Cam ca în filmele americane: coastă stâncoasă cu mare agitată şi un cer aglomerat cu nori pufoşi, dar şi cu un soare pe ici pe colo. Şi cu case solitare pe stânci.

Saint Malo. Prima oprire la auberge de jeunesse. Eu dimpreună cu Fetili di la Cluuuuuuuuuj (scurt) – Diana şi Manu, eram lihnite de foame. După un scurt moment de nelămurire, ne-am strânsără cu toţii şi am ieşitără în oraş. Şi bătea un vânt. Din fericire plaja şi marea (care acum era acasă) erau foarte aproape de noi. Poze multe şi demente cu Erasmus people lângă marea învolburată şi pasională. După ce am meeeeeers pe faleză până la capătul ei, am cotit-o spre oraş. Aici drumurile noastre s-au separat. Eu cu Fetili di la Cluuuuuuuuuj (scurt),  Teo şi Iliana am insistat să căutăm un loc cu mâncare caldă şi.. caldă. Şi ne-am ambiţionat să continuăm drumul spre „Intra-muros”. Şi am înfrânt. Am reuşit şi am descoperit zona populată şi dotată cu baruri şi restaurante. Şi am mâncatără. Eu curcan şi cartofi prăjiţi. Fetele specialităţi din vietăţi ce trăiesc în apă:

  • supă cremă de peşte (nu credeam că există, dar iată că m-am înşelat)
  • moules et frites, în traducere liberă scoici cu cartofi prăjiţi. Am gustat şi eu de la Iliana şi zici că mănânci gumă…
  • Matelote pentru Manu, cu vreo 4 feluri de peşte: somon, creveţi, scoici şi altele printre care şi o magic mushroom pentru că tot apărea şi dispărea.

După ce am ajuns la auberge, lumea se pusese pe party la fete în cameră (fix lângă), doar că eu am capitulat sub cele peste 24 de ore nedormite. În somn îi mai auzeam cântând, râzând.

Dimineaţă, Dragu s-a gândit să-mi dea scularea: a dat drumu’ la muzică şi a început să-mi bată-n perete strigând „POPESCU! POPEŞCU!!”. Cum să n-o iubeşti? A urmat un mic dejun tipic franţuzesc, dar îndestulător, după care am reluat drumul spre mare şi faleză. Şi era frumos afară şi cu un soare mare şi gras. Şi nori mari şi graşi. Şi e aşa de frumos Saint Malo pe zi şi pe căldură. Am dat ocol cetăţii, de pe zid şi am analizat marea şi centrul turistic.

Eu mai am un vis. De bunică nebună. Când voi avea un yacht cu care mă voi plimba prin lume împreună cu nepoţii mei. Şi Saint Malo, pare oraşul perfect pentru o reşedinţă de vară. Aş avea unde să-mi parchez yachtul, aş avea o casă cochetă pe faleză, aproape de mare ca să o pot asculta în fiecare noapte, ar fi în Franţa, ar fi aproape de o groază de locuri unde aş putea ajunge cu yachtul meu plin de nepoţi. Şi prieteni. Şi am sta pe punte şi am bea tequila. Şi eu şi fetele mele am purta coliere mari şi colorate din lemn, scoici or smth like that şi eşarfe… dar deviez.

Şi am umblat creanga 5 ore prin Saint Malo. Am luat tradiţionalii magneţi cu Saint Malo şi Bretagne (pentru că eram în Bretagne). Aş fi vrut să apuc să mănânc une galette – o clătită sărată cu tot felul de minunăţii – brânză, carne, oo şi altele, dar nu am apucatără. Am mâncat în stil Erasmus de la SubWay, îngheuiţi câte 4 pe câte o băncuţă dintr-un părculeţ. Înainte de plecare am mers până aproape de un far, în mijlocul mării, ocazie cu care am numit pescăruşii ca fiind „the big/fat french pigeons” şi am cerut să mi se arate „Britania!!! Eu vreau să văd Britania!!!”.

Pe drumul de întoarcere acasă am mai trecut în revistă modele econometrice dichotomice, funcţii Logit şi Probit, efecte marginale şi alte minunăţii pentru lucrarea ce urma luni la Econometrie de Variables Qualitatives. Am încercat să mă descotorosesc de china girl care se pusese lângă mine (deşi mai erau încă vreo 10 locuri libere în autocar), dar fără succes. Am mai cântat alături de Andreea, care a fost într-un week-end foarte muzical – de la Michael Jackson la manele, dar am adormit cu puţin Bach.

Next stop: Marseille, Nice de Paşte. Să sperăm.

Bezele.

Februarie 14, 2010

Ana, Karma şi Aeroportul

Posted in erasmus, Ha tagged , , la 5:05 am de anagreudeexplicat

Dacă până acum nu credeaţi în Karma, nu-i nimic veţi începe acum.

And the story beggins. It’s epic…

Într-o prea frumoasă şi amuzantă seară de noiembrie, am decis împreună cu Alexandra să ne cumpărăm bilete pentru acasă. Pleacă omul cu Erasmusul prin lume, dar se mai şi întoarce. Ghidate de acest principiu am ales vacanţa din februarie ca propice pentru întoarcerile la origini. Zis şi făcut. Achiziţionat una bucată bilet dus-întors Paris – Beauvais / Bucureşti – Băneasa cu vestita companie aeriană Blue (H)Air. De vineri 12 februarie până duminică 21 februarie. Fruuumos.

Joi, isterici cu toţii cu bagajele. Ia-le îndeasă-le, cântăreşte-le, scoate din ele, mută dintr-o parte-n alta, uită-te după tren, după shuttle, vorbeşte cu părinţii… anyhow tot tăcâmul. Du-i Simonei toată mâncarea ce mai rămăsese, scoate frigiderul din priză, curăţă tot. Ia bagajele de-o toartă şi du-te precum Dică la Eindhoven. La propriu şi la figurat.

Vineri – 12 februarie. Plecam din les Ormes AMAVEA – Eu, Alex şi Vlad şi ne reuneam la Université Chateau cu Oana şi Irina. Iniţial am zis că plecăm cu trenul de 13h21, dar ulterior s-a transformat în 13h50. Când am ajuns la gară l-am prins pe cel de 14h06.

Trebuia să plecăm de la Indian cu tramvaiul de 12h55, dar l-am ratat. L-am luat pe următorul. Teoretic trebuia să ne întâlnim cu Irina şi cu Oana –  ele să se urce în tramvai de la Castani. Nu s-au urcat. Ne-am zis că l-au prins pe cel de dinainte.

Ajungem la gară. Cumpărăm bilete aproape la preţ dublu decât în mod normal cu toate reducerile de studenţi. De ce? Păi… pentru că era vineri într-un anumit interval orar. Şi noi l-am nimerit din plin. Cu trenul de mai devreme nu am fi reuşit. Dar ar fi fost păcat, nu?

Ieşim pe peron. Nici urmă de Irina. Sau de Oana. Te uită în stânga, te uită în dreapta. Nimic. Verifciă toată lumea telefoanele din dotare – niciun semn. Biiiine. Să nu ne neliniştim. E încă vreme. Vreo 10 minute aşa. Cu chiu cu vai ne urcăm în tren, găsim un compartiment şi ne aşezăm comfortabil. Cu coada ochiului o zăresc pe Irina gonind pe peron. Mă duc după ele din vagon în vagon şi le găsesc 3 mai încolo. Pe drum i-am găsit şi pe toţi spaniolii – mergeau şi ei la Paris. Ne reunim cu toţii într-un final în compartiment. Pleacă şi trenul şi ne punem pe bârfit. În treacăt cineva zice ceva despre rezervarea printată şi despre paşaport… Daaaa. Ei bine, daaaa. Eu uitasem paşaportul în cămin la Orléans. Buletinul era în România la mama („Lasă-l pe ăsta acasă. Dacă e să pierzi ceva să nu fie toate la un loc…”)

Dă-i, dă-i, dă-i, dă-i !!! Ajungem la Austerlitz. Urcă scări, coboară scări cu câte 2 trolere după tine. 2 metrouri mai târziu eram la Porte Maillot. Traversează toooaaată intersecţia pâşa-pâş până la billeterie pentru Beauvais. Biletul pentru bus 14 euro. Eu mai aveam mărunt 12 euro. Întreb dacă pot să plătesc cu cardul. Mi se răspunde că nu. Îi întreb pe ai mei de 2 euro mărunt. Şi încep să se scotocească prin buzunare. Tipul de la casă se enervează şi-mi zice „Bine, hai, plăteşte cu cardul!!” („Ooo, Paşă ce darnic eşti!!” în gândul meu…) Plătesc cu cardul, timp în care tipul mă tot bombănea „Uite cât timp am pierdut ca să plăteşti tu cu cardul. Uite cât am stat. Uite, vezi ce m-ai pus să fac?!”. Just! 1 minut pierdut din viaţă, nu stiu cum am să supravieţuiesc cu acest gând.

Până când pleca shuttle-ul pentru avionul de Bucureşti mai aveam de aşteptat o oră. Am încercat să mergem cu cel pentru Madrid, dar şoferul nu ne-a primit. Mai avea puţin şi se dădea jos la mine şi mă bătea când l-am întrebat dacă am putea merge cu el. Şi l-am întrebat frumos. Am şi zâmbit. După 5 minute, vine o tanti şi ne zice să ne urcăm într-un alt shuttle care pleca mai devreme. Şi duşi am fost spre Beauvais.

În bus toată lumea era cu Zenul, cu Satana. Pe drum, undeva la ieşirea din Paris, Alex a avut bunăvoinţa să-mi arate un cabinet de osteopatie. Nu din alt motiv, dar îi era teamă că l-aş putea uita şi nu am vrea asta.

Ajungem la Beauvais. Ne încolonăm la check-in. Evident că din toate cele 3 cozi a noastră mergea cel mai greu. Ajung şi eu la ghişeu şi prezint permisul de conducere, singurul act de care dispuneam. Tanti îmi zice să aştept într-o parte până îşi cheamă supervizorul. Aştept. Între timp toţi ai mei rezolvă cu bagajele, cu beletul.

Vine supervizorul. O frantuzoaică tipică la vreun metru ş-un ştrudel. De cum a venit la mine i-am citit pe faţă că n-am nicio şansă, dar hai să-ncercăm. Îi explic frumos, în franceză elevată că am rătăcit buletinul ieri şi că aşa şi pe dincolo, dar că am rezervarea şi copie după buletin şi permisul şi că sunt aceleaşi date ca în buletin. Răspunsul deloc surprinzător: „Nu este un act oficial. Are nevoie de un document oficial – paşaport sau buletin, altfel nu mă poate lăsa să trec. Ea trebuie să respecte prevederile companiei aeriene – Blue (H)Air… Dar dacă ar depinde doar de ea, m-ar lăsa să plec. Şi că dacă ar avea acordul telefonic al unui reprezentant Blue (H)Air ar fi totul în regulă”. La acea oră nu mai era niciun reprezentant Blue (H)Air în aeroport…

Biiiine. Sunăm la Blue (H)Air în Românica. După 10 minute de robot îmi răspunde o duduie. Îi explic ce şi cum, mă pune pe hold, pe urmă îmi spune că ei în Call Center nu mă pot ajuta şi să sun la Poliţia de Frontieră din România. Îmi dă numărul de telefon, dar nu a mers, pentru că era număr scurt.

Între timp pe lângă mine Oana şi Vlad se agitau cu duduile de la check in. Oana se interesa de supervizoarea româncă, care din păcate era în ziua ei liberă. Vlad purta muncă de lămurire cu buletinul şi permisul lui şi al meu în mână, explicând că sunt aceleaşi date şi că este autentic. Alex şi Irina care fuseseră până la toilette îi informau pe agenţii de pază că este o cutie neagră uitată acolo. Drept urmare în următoarele 5 minute s-a închis baia. Au pus cordon roşu şi 2 namile şi jumate la intrare. Apoi au chemat poliţia şi organele competente să investigheze. Între timp au mai ajuns încă alte 3 colege din Castani care plecau cu acelaşi avion.

Am mai discutat încă o dată cu piticul de la poliţia de frontieră-sau-ce-o-fi-fost-ea. I-am mai explicat, i-am mai arătat, i-am mai povestit. La final mi-a zis că din punctul ei de vedere sunt „un potenţial pericol pentru România”. Super!!!

Timpul trecea. Se făcuse de 19h. La 19h20 se închidea check in-ul. Mai încerc odata la vestitul Call Center al vestitei companii. Răspunde o domnişoară şi mai târziu decât prima dată. Iar îi explic că am doar nevoie de un acord verbal ca să pot pleca acasă, că nu trebuie decât să zică că „da” şi gata şi că o rog, o implor să zică „da” (mai ceva ca cerutul în căsătorie) şi pot şi eu pleca acasă. Răspunsul din nou previzibil „că nu are autoritatea, că nu poate”. Într-un final am închis.

Se făcuse de 19h25 şi ai mei erau încă roată în jurul meu, dar ne amintim de avionul pe care ei puteau să îl ia şi ne luăm la revedere. Între timp îl sun pe Grégoire, sperând că încă nu a plecat din Paris şi că ar putea să mă ia şi pe mine cu el în drum spre casă. Ei bine, mai avea puţin şi intra în Orleans. Super. Vine totuşi momentul despărţirii. Alex mi-a mai dat şi bani de drum. Ca să fie bine. Ei se duc spre poartă, eu spre ghişeul de bilete. Vorbesc cu o duduie şi îmi zice că biletul este anulat şi că trebuie să cumpăr unul nou. Îi zic mersi şi mă îndrept şi eu spre poarta de ieşire cu ghiozdanul în spate şi cele 2 trolere târâş.

Prind imediat un ultim loc într-un bus înapoi spre Paris. Între timp vorbesc şi cu mama, pe care o las fără cuvinte. Că deh! te poţi aştepta la orice de la copilul tău de 22 de ani plecat cu Erasmus la master în Franţa, dar mai puţin la faptul că ar pleca la aeroport fără paşaport. Nu este o situaţie pe care o iei vreodată în calcul, pentru că nu o iei. Pentru simplul fapt că ar fi o dovadă de prostie şi inconştienţă de magnitudinea groapei Marianelor. În autocar am ajuns la concluzia că acel avion nu m-a vrut. Nu m-a vrut deloc. Karma a decis că eu nu trebuie să mă urc în el. Primul gând a fost ca poate doamne fereşte pică. Dar nu. Apoi că eu trebuie să petrec w/e în Orléans sau că în orice caz trebuie să se întâmple ceva aici. Apoi pe la 20h15 mă sună Alex. Am intrat un pic în panică. Ei trebuiau să decoleze la 19h50. Erau bine, decolau cu întârziere, voia să vadă ce fac eu…

La Paris, drum întors prin metrou. Până acum nu a observat cât de muuuulte scări are metroul parizian, dar are muuulte de tot. Şi eu ca o floricică, singurică cu toate bagajele. Dar ca un făcut la fiecare scară se găsea câte un tânăr / domn dispus să ma ajute. Odată ajunşi sus/jos îmi cerea şi numărul de telefon, ca să fie bine… Eu rămâneam perplexă. Din toate ocaziile posibile tocmai acum ţi-ai ales?! Tocmai pe mine?!

Ajung înapoi la Austerlitz în timp să iau şi trenul pentru Orléans de 21h52. Găsesc un compartiment doar pentru mine şi mă lăfăi cu Zenul, gândindu-mă cum ajung înapoi acasă. Şi-mi vine o idee.

La 23h eram deja în gară la Les Aubrais. Iar la 00h eram la mine în cameră.

Scot repede laptopul şi mă duc sus la Andreea după net. Bat la uşă, se aude un „da” şi intru… Moment în care Andreea şi Alinuţa se uită cu ochii maaaaaaari la mine apoi de la una la alta şi tot aşa. Le povestesc ce şi cum. 5 minute de „NU imi vine să cred!!! Deci NU!!! Cum ai putut să pleci fără paşaport la aeroport?!?! CUM?!?!”. Apoi Alinuţa se oferă să-mi facă de mâncare ce vreau eu. Apoi se oferă să-mi ia biletul de întoarcere acasă (subscriu la ce a zis AndreeaAlinuţa tu o să ajungi în Rai!”). Nu a fost nevoie căci încă mai am şi eu îngerii mei păzitori pribegi prin Europa. Karma lui Daniel a fost să mă trimită acasă. Mai târziu apare şi Dragu, care rămâne împietrită în prag când deschide uşa şi mă vede pe mine. Aceleaşi reacţii de „Ok, cred că am înnebunit pentru că am vedenii ziua cu Ana prin cămin şi nu am băut nimic” le-am avut şi cu Simona, Lore, Mădă sau Ralu.

Pe seară vorbesc cu Alex după ce a ajuns acasă. Mi-a povestit despre zborul plin de ţărani şi mitocani, despre cum au pus-o pe Oana să se descalţe „poate acunde ceva în tocuri…”, despre cum stewardesa i-a explicat Irinei că nu se poate aşeza pe locul pe care-l plătise şi şi-l alesese pentru că e ocupat de altcineva şi ea (stewardesa) nu poate face nimic în acest sens, despre cum au prins ultimele locuri în avion, despre cum au ajuns cu vreo 30-40 min întârziere… şi despre cum a refuzat să creadă până-n ultima clipă că piticul de la check in n-o să mă lase să plec…

Concluzii:

  • în caz că se întreabă cineva, ştiu că nu se pleacă fără paşaport la aeroport sau în general fără documente. Ştiu că este o dovada de prostie şi de cretinism şi de orice altceva din acelaşi câmp lexical. Aş avea o părere foarte proastă despre oricine care a trecut prin aşa ceva
  • Karma. Da, există Karma. Eu sunt dovada vie. Sunt situaţii în care NUMAI eu mă pot regăsi, dintre toţi oamenii pe care îi ştiu. Doar eu puteam trece prin aşa ceva. E ok.  Încep să mă împac cu condiţia mea. Deci cum ziceam Karma şi Universul au decis să-mi dea o lecţie de învăţat. Pe lângă cea evidentă de verificat de 1000 de ori dacă ai toate actele. Pe cea mai subtilă încă o aştept… nu trebuia să fiu acasă zilele astea, pentru că trebuia să fiu aici. Aşa că eu astept ceva de la w/e ăsta sau de la drumul de întoarcere
  • Mai încerc odată si marţi cu Wizz, de la 14h00, tot de pe Beauvais. E ok. Am pus deja paşaportul în buzunarul interior al hainei (Nu, nu am mai multe. E una sigură. Dacă nu mă-mbrac cu aia, înseamnă că merg despuiată). Oricum le am pe fete lângă mine care mi-au promis să-mi lipească paşaportul de diverse părţi ale corpului + afişe / post-it prin tot căminul ca să nu îl uit. Alinuţa s-a interesat şi pot folosi returul de la Blue (H)Air. Aparent aş putea chiar să-l decalez cu câteva zile.
  • E bine să te poţi întoarce la prieteni după ce ştii că ai făcut o prostie mare cât China. E foarte plăcut şi liniştitor să ai cui să-i ceri ajutorul: prieteni sau familie. Este cu atât mai bine să vezi că te-ai înconjurat de oameni buni şi frumoşi care îţi oferă ajutor fără să-l ceri.

Februarie 10, 2010

ErasmusE list

Posted in erasmus, Ha tagged , , la 6:17 pm de anagreudeexplicat

Listele cu „chestii de făcut în Erasmus” sunt foarte populare pe la noi. Le-am descoperit pe la începuturi, într-o seară la Alinuţa în cameră, seară care s-a lăsat cu excursii câştigate (încă neonorate) şi un „Tu veux te coucher?”…

Bun Lista Mea Erasmus este după cum urmează – listă cu chestii pe care Eu le Doresc prin prisma Erasmus:

  • când ajung acasă să fie masa deja pusă şi cu mâncare caldă (deşi ştiu că este imposibil, pentru că ai mei vor veni împreună la aeroport când mă întorc în next week. Plus că încerc să ţin un regim. Dumnezeu cu mila!)
  • camera mea cu cărţile mele cu afişele mele
  • Naisti/Nicetea/Neastea de lămâie
  • un crispie la KFC (în mod normal ritual de bârfit-spus-ce-avem-pe-suflet împreună cu Kia, dar ea va fi înapoi în Sankt Petersburg atunci. Dar nici crispieul nu va fi, căci regimul)
  • maşina mea (care este mai rapidă pentru că este albastră). Ooooo, da! Driving (deja am stabilit cu Alex că ne vedem şi în vacanţă. Eu de la Dragomireştii de vale, ea de la Ploieşti… Aşa că, vorba cântecului „meet me half way” adicătelea la Băneasa – şi uite cum rezolvăm şi punctul de mai sus)
  • mama-mama şi tata-tata
  • Oamenii mei… sau mă rog ce a mai rămas din ei: Adrian, Alina, Coucoun, Ionuţ, Irina, Mihai (cum ziceam Kia e în Sankt, Ruxi la London, Laura la Geneva… Ordinea este alfabetică, so fără supărări)
  • oameni pe stradă la 19 p.m./0 1.am./5 a.m.
  • El Comandante/Expirat/Barfly/Lăptărie/Lipscani/Even Jack – orice loc cu muzică şi cu oameni
  • Mall-ul din Cotroceni şi aparent cinemaul din acolo
  • un teatru (eventual cu Adrian)
  • o ceainărie – hum, cumva astea doo merg împreună, nu?
  • gătit la Adrian cu/fără meci/film
  • TV cu ştiri şi emisiuni cu Teo şi Măruţă. În direct pe viu
  • chestii deschise duminica şi unele dintre ele şi lunea
  • ASE-ul şi profii din ASE. Unii profi din ASE, gen Pele (CSIE ştie de ce). Aş avea atâtea să-i povestesc: despre trenduri stochastice şi serii sezoniere şi teste de semnificaţie a coeficienţilor şi econometrie spaţială şi câte-n lună şi-n stele şi despre cum sper să trec la serii de timp… Şi pentru ca eu îl plac pe el am să încerc să nu îi reproşez diferenţa astronomică între noi şi ei. Între noi şi cei de la Cluj. Nu, nu, nu!! Nu vom deschide polemici şi nu vom vorbi despre lucruri sacre.
  • London, Amsterdam, Geneva
  • Oceanul
  • Alte castele de pe valea Loarei
  • Mont Saint Michel

Am renunţat la finala băieţilor de la Roland Garros.

So… what’s on your list?

Pagina următoare