Aprilie 15, 2010

Marseille I

Posted in erasmus, Hai-hui tagged , , la 1:02 am de anagreudeexplicat

Marseinis erau trecute pe lista mea de Erasmuse de multă vreme. Erau acolo.

Planul iniţial era ca în vacanţa de Paşte să luăm drumul Amsterdamului. Dar a rămas undeva ascuns printre nori (ca şi melodia). Şi atunci ne-am reorientat către ce ne promitea ESN (Erasmus Student Network) şi anume o prea frumoasă ieşire pe Coasta de Azur: Marseinis.

Şi am aşteptat cu sufletul la gură să ne trimită mail cu preţul, data înscrierii şi durata călătoriei. Şi am aşteptat. Şi într-un final apoteotic s-a fixat Ziua Z în ultima zi de şcoala dinainte de vacanţă. Vineri adicătelea. Manuouuch plecase joi la Parigi-con-Luigi, Alejandrrrrrrra avea curs/seminar, Oana şi Irina examen. Şi iată-mă aşadar înarmată cu 5 carte etudiante pentru Marseinis.

Înscrierile începeau la 12, dar am zis să merg puţin mai devreme ca să fiu sigură că reuşesc să prind loc pentru toată lumea. Şi mă înfiinţez eu la 11h30 în holul de la Litere… şi descopăr că era deja muuuuultă lume în faţa mea. Coada se formase deja.

Într-un final apoteotic apar şi indivizii de la ESN. Şi încep onor înscrierile. Eu aveam la mine bani muuuuuuulţi cât pentru 5 oameni, cu bancnote frumoase şi de mare valoare. Şi ne încolonăm frumos la rând în ordinea numerelor de pe tricouri. Şi vine şi rândul meu. Şi îi zic duduii că am de înscris 5 oameni, pentru care am banii fix. Iar ea se uită gingaş la mine, flutură din gene şi-mi zice că nu poate să ne înscrie pe toţi de odată, ci pe rând. Moment în care eu am crezut că o să îi dau cu ceva în cap. Şi uite cum pentru fiecare în parte (adică de 5 – cinci ori) mi-a dat rest, pe care apoi îl lua înapoi. Am plătit pentru mine, mi-a dat biletul, a căutat rest. O înscriu pe Alex, acelaşi dans. Pentru Manouuuuuch la fel. Oana şi Irina. Ce mai, o feerie!!!

15 minute mai târziu plec triumfătoare  la braţul lui Ralu cu 5 bilete pentru Marseinis. Aleluia!!! Am făcut-o şi p-asta. Plecarea: 8 aprilie 1h, adică miercuri noapte.

Şi se face ea şi miercuri noapte. Exod din Ulmi şi din Castani. Încărcaţi cu bagaje care mai de care mai voluminoase, cu perne (pentru cele 10 ore pe drum), cu pacheţele, iar eu şi cu laptopul (proiectul de la Bootstrap nu putea fii ignorat). Între timp îl înscrisesem şi pe Radoooooooouch, aşadar echipa era completă. Eram cu toţii. Ca o divă ce este, Radoooouch a întârziat la plecare. Făceam planuri despre cum să leşinăm în faţa autocarului ca să tragem de timp. Din aceste considerente am mai prins locuri în faţă. Eu una am avut acelaşi loc ca la Saint Michel.

Odată instalaţi, fiecare îşi pune zenul, scoate cărţile de joc, mai mănâncă una alta. Mai hihi-haha. Permutări pe toate scaunule din faţă. O oprire ici, o oprire colea. Minunăţie de ambuteiaj pe la 8 dimineaţa. Nici măcar Jesus nu ne-a putut scăpa de el. Jesus, personaj central în povestea de faţă – franţuzul de la ESN cu plete bălai şi puţin îngrăşate, silfid precum o crenguţă şi cu degete strâmbe având mereu „un petit souci„. Pe el îl cheamă Mathieu, Jesus este numele de cod.

Şi ajungem la Maaaaaaaaaaaaarseille. Spre ora prânzului. Marseille oraş pe Coasta de Azur, în pantă, pe deal, cu multe străduţe crunt de înguste pe care poţi folosi raportorul. O aventură să te plimbi pe acolo cu autocarul de 50 de cetăţeni. Îti ţineai răsuflarea la fiecare curbă. Ne învârtim pe străduţe înguste şi în pantă şi ajungem în cele din urmă la auberge de jeunesse. Primul lucru pe care mi l-a inspirat – o fostă reşedinţă de burghezi transformată în spital în Primul Război Mondial şi care nu a putut reveni la strălucirea de odinioară. Ca o Marylin Monroe zbârcită. Locaţia a primit o serie de apelative: spital, ospiciu, închisoare etc.

Căzuţi într-o visare cu ochii deschişi la vederea aubergeului, cu greu ne-am revenit în prezent, pentru a-l auzi pe Jesus care ne anunţa că ” il y a un petit souci… că am nimerit în pauza de masă (vive la France!) şi să ne grăbim să ducem bagajele înăuntru, că femeea de serviciu ne-a aşteptat deja juma de oră în plus… şi că il y a un alt petit souci, că cei de la auberge nu ne aşteptau încă şi că nu se ştie dacă e loc pt toată lumea la noapte şi că va trebui să plătim ceva în plus pt această noapte nerezervată… et encore un petit souci, nici pături şi cearşafuri nu ştim dacă sunt suficiente aşa că ar fi bine să împărţim paturi şi pături (al pas din complotul de a ne transforma în francezi – îndemnul la procreare. Vor să ne molipsească  de spiritul săltăreţ al demografiei lor)… şi le dernier petit souci, trebuie să ne întoarcem cel târziu la 17h30 pentru a primi camerele”.

A urmat un cor de şuierături „de bine” pentru Jesus, ESN, auberge şi vremea de afară – ploua pe Coasta de Azur. Goniţi de la auberge, am fugit în Vieux Port – unde pe mine m-a lovit puţin dezamăgirea. Am găsit Marseille ceva mai scorojită decât mă aşteptam. Şi plină de gunoaie. Unde era Coasta mea de Azur? Am decis să mă împac cu principiul legii compensaţiei: Marseille culege tot răul – gunoaie, miros, wesh şi frumosul îl lasă pentru Nice, Monaco etc.

Grupul s-a tăiat în jumate, mai ceva ca maioneza. Noi am luat drumul către Abaţia lui Saint Victor şi o primă vedere de sus asupra Vieux Port şi a ce se desfăşura în sus din Marseille. Şi a început să-mi placă. Mirosea iar a apă sărată şi a mare şi bătea vântu puţin şi eram în vacanţă (şi în pauză).

Ne-am întors la timp pentru luat camerele, poate puţin mai târziu. Şi uite prima dramă. Cine, cum, unde şi cu cine doarme. Să stăm toţi la un loc. Dacă merge X cu Y, rămâne Z singur. Dar în camera aia nu e loc suficient, dar dincolo e nu-ştiu-cum şi toooooot aşa. Am făcut schimburi peste schimburi, în cele din urmă s-au liniştit apele. A urmat Marea Bătălie pentru Pături şi Cearşafuri. Cred că nici măcar drogaţii aflaţi în sevraj nu s-ar fi năpustit cu atâta patimă asupra unei doze. Am înfrânt şi am pus mâna pe 2 bucăţi pătură şi una bucată cearşaf pt mine şi Alejandrrrrra.

Camera noastră îmi amintea de tabără. O cameră imensă cu vreo 12 paturi şi mese lungi cu băncuţe pe mijloc, cu un tavan înaaaaaaalt şi scorojit pe alocuri şi cu o gaură neagră. Şi dă-i cu bere, dă-i cu vin. Mai un sandviş, mai un măr. Hihi, haha. Uno, wist şi alte cele. Eu am capitulat pe la 22h căci nu dormisem în autocar. Acolo cu toată lumea la un loc. O fi fost ea camera de 12, dar noi eram vreo 20 şi ceva. Suntem un grup numeros.

Şi în somnul meu, întorcându-mă pe stânga, pe dreapta îi auzeam bătând în masă la Uno, explicând wist şi altele lui Benoit, ştiam cine vine, cine pleacă. Am auzit până şi prima izbucnire nervoasă a lui Anais (duduia ce ţinea auberge). Pe la un 2 m-am trezit şi am zis să mă realătur petrecerii. Între timp lumea se pregătea de somn. Băieţii care nu au mai avut loc în vreo cameră căpătaseră saltele şi le aşezaseră pe lângă noi. Şi uite aşa Amen, Alvaro şi Remi au dormit pe jos între Alinuţa, Nikola şi Vlad’ka. Lângă mine Alejandrrrrra dormea, iar Ralu şi Alinuţa se pregăteau.

După asta totul e un pic în ceaţă. Esenţial este că Anais a mai trecut odată pe la noi jurându-ne că a 2 a zi ne dă afară şi că dormim sub cerul liber şi înstelat. La un moment dat se făcuse o grămadă de oameni la noi în pat (care defapt erau 2 lipite). Deşi grămada s-a disipat, Radooouuuuuch a găsit de cuviinţă să se cuibărească între mine şi Alejandrrrra. Oricum funcţiile motorii erau anihilate. Şi uite aşa am dormit 5 în 2 paturi alăturate.

Din nefericire, am decis să părăsesc patul suprapopulat pentru scurtă vreme. La întoarcere l-am găsit pe Radoouuuuuch lăfăindu-se întins pe spate şi pe locul meu. Mă strecor pe lângă dumnealui şi mă culc într-o dungă pe marginea patului. Nici vorbă să-l mişc mai încoloşea. Bolovan. Şi stau, şi stau, şi stau până când cedez nervos şi-mi zic „păn-aici. Mie-mi trebuie alt pat”. Dar unde? La băieţi era plin, celelalte camere de fete la fel… Unde frate?! Şi încep de mă învârt prin hala de cameră şi descopăr un pat suprapus liber. Hehehe. Justiţie divină, oştenii mei!!!Fur o pătură din fostul pat conjugal, din care fusesem atât de neceremonios dată afară şi mă cocoţ în noul meu culcuş atât de spaţios.

Va urma

Anunțuri