mai 29, 2010
Alina. A lu’ Deleanu
Pe Alinuţa am cunscut-o în tramvai, cândva în primele zile de Erasmus. Venea de la Paris, de la nu ştiu ce examen pentru a-şi da licenţa aici. Alinuţa venise încărcată de planuri mari şi ambiţioase. Pe măsura ei. Ea şedea la 204. La momentul respectiv era singura pe care o localizam la etajul 2. În aceeaşi seară când am ieşit pentru prima oară pe colină, înaintând anevoios pe cărerea din pădurea din spatele căminului, apucându-mă de mână îmi spune textual : „Să ştii că eu am să mă lipesc de tine. Că-mi eşti simpatică” … huuuuum…. Şi acesta a fost începutul.
Ulterior din Alinuţa s-a transformat în Alcalina. Alcalina – personaj complex şi viu, întruchipare a iubirii pure pentru orice posesor de suflet (mai mult sau mai puţin uman). Alinuţa nu discrimina în expasiunile ei afective : oameni, pomi, maşini, cutii poştale etc. Singurele gesturi expansive mai greu de controlat erau cele legate de cumpărături… Şi avea talentul de a găsi cele mai inedite treburi : Sutiene de la Calvin Klein de culoare piersicii (nu zic preţul, pentru că ar fi mai porno decât lipsa sutienului), trusă de machiaj cu Alice in Wonderland, trăistuţe şi alte poşeţele. Eu, Adriana şi Andreea eram Vocile Raţiunii şi dacă, situaţia devenea disperată chiar Corul Înţelepciunii.
Ca orice pui de lebădă, începutul a fost mai greu şi pentru Alinuţa. Sub povara dezamăgirii pe care am simţit-o cu toţii când am dat cu ochii de Ormes, Alinuţa căzuse în prima săptămână în mania curăţeniei. Tot ce se putea spăla, era spălat, frecat, curăţat şi dezinfectat la demenţă. Dacă nu ar fi scos-o Dragu şi Andreea în lume, cred că ar fi spălat pereţii spre dispariţie.
Alinuţa avea în principal nucleul ei cu Draga şi cu Andrei. Etajul 2. Ocazional le mai busculam şi eu existenţa. Cu un ieşit la Sully sur Loire, Tours (ocazie cu care Alinuţa şi-a descoperit pasiunea pentru felinele savanei), cină cu specific românesc şi aşa mai departe.
Alinuţa m-a învăţat în repetate rânduri să dansez balet. Îi mulţumesc pentru că mi-a arătat adevărata definiţe a echilibrului şi a eleganţei. În schimb eu i-am arătat tehnici de spălat părul-viteză, într-o seară în care camera ei s-a transformat în salon şi am luat-o pe sus în Hendrix.
Tot la Alinuţa în cameră am descoperit şi Listele Erasmus, într-o prea frumoasă seară de început de toamnă. Şi tot la ea în cameră au urmat seri de film, desfiinţate de mine şi Andreea (în principal). Tot camera ei mă gazduia în serile cu discuţii lungi pe msn, eu fiică surghiunită a internetului.
După prima încercare eşuată de a pleca acasă, Alinuţa a vrut să-mi cumpere un alt bilet de avion pe loc. Am calmat-o şi pe urmă mi-a făcut vestitele ei sandvişuri cât să-l sature pe Obelix (ea punea tot frigiderul între 2 felii de pâine. Puteai hrăni 2 oameni cu un singur sandviş)
Ca orice lebădă autentică, Alinuţa avea şi momentele ei de transformare în răţusca cea urâtă. În special în timpul sesiunii. Pe lângă faptul că descoperi cu adevărat noţiunea de examen odată ce ajungi aici şi că tu de unul singur îţi eşti suficient o mai ai şi pe Alinuţa care se agită şi îţi expune viziuni Apocaliptice pentru care face nişte calcule probabilistice care până şi pe mine mă puneau în dificultate. Şi tu îţi faci griji şi probleme şi te chinui cu gânduri inutile…. Ei bine, Alinuţa are darul de a te arunca direct în inima Infernului. Nu mai e cazul să treci Styxul. Nu, nu, nu. Cu Alinuţa lângă tine în sesiune eşti direct Hades. În căcăt! you kick his ass! Cele 3 săptămâni de sesiune din iarnă, le-am trăit epidermic, coabitând cu Alinuţa la Draga în cameră.
Climaxul relaţiei noastre l-am atins într-o după-amiază. Eu adormisem printre cursurile de finanţe internaţionale (ce fel de regim de schimb e indicat? Bretton Woods. Parităţi şi toate generaţiile de crize). Bate cineva la uşă. Mă trezesc să deschid. Alinuţa.
Alinuţa: „Ce faci? Dormeai?”
Ana: „aham…” – semi adormită în pragul uşii şi cu camera în beznă
Alinuţa: „Ok” – şi intră pe lângă mine şi se bagă în pat. Eu mai stau preţ de 30 de secunde în prag, privind holul gol şi încercând să pricep situaţia. Renunţ. Închid uşa şi mă bag înapoi în patul meu cald şi moale lângă Alinuţa, care aproape adormise. Îmi pare rău că aproape te-am dat jos din pat.
Dacă Erasmusul este precum o sarcină, atunci Alinuţa este copilul. A crescut sub ochii mei, de la copila speriată şi copleşită de atâââââââtea planuri de viitor la o tânără senină şi sigură (parce qu’il faut etre sur !!!) Dacă la început de Erasmus se plângea că nu se întoarce odată acasă, la final se plângea că s-a terminat. Erasmusul a fost piatra ei de încercare… mai pe româneşte Alinuţa este Gheorghiţă din Baltagul de pe malul Loarei.
Alinuţa cred că este cea mai plimbată dintre toţi Erasmuşii: Paris, Marseille, Saint Malo, Mont Saint Michel, Bruxelles, London, Tours, vreo 6 castele înşiruite de-a lungul gârlei, Parc Asterix şi Disney… ne umileşte pe toţi într-un mare stil.
Îmi doresc să-şi fi găsit rochia de bal.
Anagreudeexplicat's Blog 