Iunie 2, 2010

Mai prost decât Twilight….

Posted in Cămin tagged , la 3:54 am de anagreudeexplicat

M-am uitat aseară sau mai degrabă azi-dimineaţă la The Wolfman. Ultimul film cu vârcolaci scos de Hollywood. Cel cu Anthony Hopkins. Nu ştiu ce am regretat mai mult: că l-am văzut singură fără complementara companie a Andreei Andrei cu ajutorul căreia am fi dat valoare filmului, că am pierdut (iar) 2 ore din viaţă, că unii oameni irosesc atâţia bani pe nişte porcării pe care le numec pompos „producţii cinematografice”?! Seriously, tu îţi dai seama câtă pâine ai putea cumpăra cu banii ăia? Sau orez? Sau ce procent din datoria Greciei am putea plăti?

Singură în semi-împachetata şi friguroasa (ploo de vreo 5 zile. Nu mai suport. Eu intru în grevă) mea cameră şi fără planuri de plimbări nocturne (este la Paris. Şi s-a tuns. No more l’Oréal. Precizare pentru Alex şi Andreea, cărora le simt gândul din spatele privirii) am zis că mă uit la un film. Zic. The Wolfman să fie. Şi am regretat.

Recomand acest film tuturor celor interesaţi de o carieră în medicină legală la Mina Minovici. Sângele sintetic curge şiroaie tooooot filmul, intestinele atârnă la tot pasul în toată splendoarea lor fiziologică, membre secţionate zboară prin aer precum artificiile de Revelion şi (partea mea preferată) îţi sunt prezentate toate tehnicile de hăcuire a unui om. Rectific: pentru o carieră în medicină legală sau ca măcelar. E un fel de tutorial cu actori cunoscuţi în toată lumea. Ce ai putea cere mai mult?

Mi-aş dori să pot vorbi cu regizorul şi/sau scenaristul acestui film. Am o singură întrebare. Unde dracu’ v-a fost mintea fratele meu?! Este o glumă? Sau poate aţi pierdut un pariu sau poate cine ştie ce faptă abonimabilă aţi făcut şi acum trebuie să vă plătiţi datoria faţă de societate? Deşi filmul ăstă poate fi trecut la arme de ucidere în masă prin ignoranţă, prostie şi plictiseală.

Nu se vorbeşte foarte mult în acest film. După principiu „o imagine face cât 1000 de cuvinte” mai ales cele previzibile şi penibile dar care se doresc sângeroase şi înspăimântătoare. În rarele momente în care vestiţii actori glăsuiesc ai impresia că reciclează replici – de vreo 3 ori am luat eu înaintea lor şi nu citisem lecţia înainte.

Ce nu am priceput eu niciodată la genul ăstă de filme – de se doresc de groază, horror, să-ţi bage spaima-n oase brr, brr – de ce cadrul de desfăşurare al evenimentelor trebuie să fie mai mereu întunecat, lugubru, negru, cu mulţi nori/ceaţă/brumă (lipsea fumul din Ka)??? Ziua ţi-e jenă de lumina Soarelui să terorizezi cu comportamentul tău de bestie dementă însetată de sânge?? Nu se aplică la cazul de faţă: povestea e cu vârcolacul – luna plină blabla, defapt un pui de lup schizofrenic. Se rezolvă totul cu o cură bună de antipsihotice.

Acţiunea este pasionantă şi surprinzătoare. Tot filmul stai cu sufletul la gură, urmărit de aceeaşi întrebare plină de îndoială – mai e mult?! Dar oare când se termină?! Urmată de gândul liniştitor – ce bine că nu am dat bani să-l văd la cinema. Asta mai lipsea!!

Revenind la acţiune: o ea, un el, Anthony Hopkins şi Mr. Smith/Şeful-elfilor-din-LOTR (îmi pare rău, nu îmi amintesc cum îl cheamă). Ea vine la el să-l anunţe că fra-su a dispărut şi vai, vai, aoleu! El renunţă la viaţa lui şi se întoarce acasă să elucideze misterul dispariţiei lu’ fra-su. Între timp îi descoperă cadavru’ lu’ fra-su (luaţi notiţe, Print Screen-uri. Vă vor fi utile la cursul de Anatomie/Fiziologie). Ea plânge vai, vai, aoleu după fra-su (erau logodiţi măi-măi, măi-măi). El îi promite că nu are odihnă până nu află ce s-a întâmplat cu fra-su. El pleacă să ceară socoteală ţiganilor. Ţiganii vorbesc română cu accent american şi au nume de ruşi (ce frumoase sunt clişeele ignoranţei americanilor. Trecem peste). Şatra ţiganilor este atacată de Însuşi El Marele Vârcolac, care-l muşcă pe el. Ea veghează la căpătâiul lui să se vindece – îi citeşte cu voce tare, stând dreaptă şi rigidă ca o scândură şi se uită la el cu o expresie chinuită a feţei care trebuie să îţi transmită un cocktail de sentimente – teamă, speranţă, vină, remuşcare şi primii fiori ai dragostei. El se vindecă. El descoperă ca este Vârcolac. Apare Mr. Smith să investigheze ce şi cum. Descoperă toţi că e Vârcolac, drept urmare îl trimit la ospiciu. (Prima parte apreciabilă din film. Vindecarea nebuniei prin mijloace medievale şi reduse. Mult mai scary decât 3 l de sânge şi un ficat atârnând de-o cracă). Anthony Hopkins vine la el şi îi explică că el este Marele Vârcolac. Moment de father-son bonding. El evadează de la ospiciu. Se duce la ea. Cel mai lung preludiu la un sărut din istoria filmelor văzute de mine. El se duce să-l omoare pe ta-su aka Anthony Hopkins. Ea se duce la ţigani să afle cum să-l elibereze de Blestemul Bestiei. El se luptă cu ta-su şi-l decapitează. O fugăreşte pe ea prin pădure. O prinde la marginea prăpastiei. Ea îi explică că este ea. El ezită. Ea-l împuşcă cu gloanţe de argint. Sfârşit. Aleluia!!!

Anunțuri