Noiembrie 10, 2009

Trei la zece mii

Posted in Cămin tagged , la 2:54 pm de anagreudeexplicat

Duminică după-masă. Mă îndreptam voiniceşte spre Denisa, în Stejari, cu gânduri cuminţi legate de şcoală. Ajung în dreptul bucătăriei şi gândul din spatele privirii, dar mai ales a vocii se confirmă. Şi zâmbesc larg.

Vite fait termin cu Denisa. Revin în bucătărie cu laptopul. Mai o muzică, mai un facebook, mai o Kia.

Nouă ne place mult facebook sau faţă-carte „mai pe română” ca să cităm dintr-un clasic în viaţă. Aproape că tot ce contează sau este esenţial are legătură cu facebook-ul. Pozele importante (cu tine sau cu alţii), petrecerile la care trebuie să se ştie că mergi, nivelul la Mafia, citatul din House/Gossip girl, Fortune cookie şamd.

O altă maaaaaaaare calitate a facebook-ului este chat-ul. Multe au pornit pe calea asta. Ca de exemplu, păţania mea de duminică seara, ca să revin la oile mele. Recapitulez: eram în bucătărie, în Ulmi – etajul 1, aproape de scări. Eu, Emma, Grégoire, Roméo şi Andrei.

Pop! Dragu pe facebook. (Dragu sau Adriana, camera 212, Ulmi – etajul 2). Varianta prescurtată a discuţiei:

Ana, pls, pot să te rog ceva?”

„Da, sigur.”

„Uite, voiam să te rog, dacă nu te superi, să îmi împrumuţi un sutien. Ca eu nu mai am sutiene curate…”

„Ok, kein problem… vii încoace şi-ţi alegi… nu ştiu dacă îţi vin, dar mă rog, sunt curate…”

„Nu poţi să vii tu, te rog?”

„Acum?!”

„Păi da. Hai că te aştept”

Şi mă ridic de la masă din bucătărie. Şi ajung la mine în cameră. Şi aleg 3 sutiene curate. Şi mă gândesc „dar ce-o fi apucat-o pe Dragu fix acum, duminică seară?! şi de ce nu poate să coboare să le ia singură?! dar e duminică seară, nu pleacă nimeni nicăieri, nu ieşim – pentru ce naiba le vrea moţ-cocoţ acum?!!!”.

Între timp urcasem la 2 cu cele 3 sutiene atârnând în mâna stângă şi cu cheile în dreapta. Începusem vag să mă agit.

Bat la uşă. „Daaa!”. Intru şi zic pe-un ton răstit „Auzi, dar tu de ce nu poţi să te mişti?!?!!!”. Ajung în dreptul patului şi o văd pe Dragu cu laptopul în braţe, calmă, cu chestii de şcoală pe lângă ea şi cu cea mai nelămurită şi pierdută privire din istorie.

„Poftim!!! Ţi-am adus!!! Cum ai cerut!!!” şi flutur cele 3 sutiene în faţa ei.

Brusc, se destinde într-un zâmbet larg şi un râs gras. „AOLEUUUUUUU!!!!!! Ai vorbit cu Cristi, măăăăăă!! :)) !!”

Procesez evenimentul, preţ de 3 secunde.

Înteleg într-un final. Eu vorbisem de fapt şi de drept cu Cristi – prietenul lui Dragu, cunoscut în unele cercuri foarte selecte şi sub numele de „le president de la Roumanie” , care considerase de cuviinţă să se personifice pe contul ei de faţă-carte şi să-mi ceară mie sutiene şi Andreei chiloţi. Ea s-a prins, ca deobicei, mai din timp. Eu nu.

Şi dă-i şi râde. Şi râde. Şi mai râde puţin.

Mă întorc la mine, să las cele 3 sutiene curate şi să mă reîntorc în bucătărie.

Când i-am povestit Alexandrei a râs cu lacrimi 20 de minute pe ceas.

Azi este marţi şi încă râdem. Alexandra tot cu lacrimi.

Anunțuri