aprilie 22, 2010
Marseille III
Şi se făcu frumoasa zi de sâmbătă 10 aprilie. Erasmusu’ în frumosu’ tărâm al Coastei de Azur. Trezirea dis de dimineaţă, pentru câţiva dintre noi, care chinuiţi de foame am decis să riscăm şi să coborâm la micul-dejun oferit cu atâta chin de către Anais. Surprize, surprize!!! mai lipsea să-mi răsară Andreea Marin Jr Bănică şi să-mi zâmbească fals îmbiindu-mă să mă înfrupt.
După ce că mă urnisem din barca-mea-pe-valuri-de-pat la o oră absolut obscenă pentru orice meridian, masa era goală. Mă obişnuisem cu ideea că micul-dejun la ei, nu este acelaşi ca la noi, dar Doamne Dumnezeule Iisuse Hristoase din Ceruri ce le vezi şi ştii pe toate, asta era deja bataille de jeu !!!
Pe masă se găseau mai multe castronaşe pline cu : cacao, 4 pliculeţe de ceai, zahăr, un fel de fulgi-sau-ce-or-fi-fost-ăia, cubuleţe de unt şi un fel de gem (cam vreo 3 linguri mari), baghetă tăiată bucăţele şi 3 carafe cu lapte (aşezată strategic în faţa mea ca să mi se taie de tot), apă fierbinte (ca-n reclamă) şi suc de portocale. Onor mic-dejun. 5 minute am stat holbându-mă hipnotizată la masă, aşteptând să mai apară câte ceva. Şi la Saint Malo, dar şi la Strasbourg era mai consistent de atât. Ăia aveau şi miere. Unde era mierea?! Eu ce pisici, urma să mănânc?! Am terminat sucu’ de portocale cu pâine cu unt, mai ceva ca Petrică Săracu’. Şi cum aveam impresia că frigiderul lui Anais este gol, am decis să i-l umplu. Cu vârf şi-ndesat.
Cu burţile pline şi atârnând dovadă în faţa noastră am plecat să recucerim Marseille. Obiectivul: Notre-Dame de la Garde – după principiul niciun oraş francez fără Notre-Dame. De bine ce ne-am ridicat de la masă, odată ajunşi în Vieux Port (buricul centrului) am dat năvală ca adevăraţi urmaşi ai tătarilor în Mc Donalds’u de peste drum şi ne-am ospătat. Am luat şi baloane.
Aşteptând reîntregirea grupului şi sosirea autobuzului, am luat contact cu arta contemporană. Un cetăţean cam zbârcit, pictor de meserie, dar simpatic. Artist al străzii. El picta doar cu mâna – fără pensule. Instituţia inimii-şubrede a lucrat şi eu cu Ralu i-am întins „pentru ţigări…”
Notre-Dame de la Garde a lor cred că este aşezată în aşa fel încât o vezi de peste tot. De la Monte Cristo, de la celelalte insule, din Vieux Port, din camera de la auberge. Undeva suuuuuuuuuuuus. Şi şi mai sus este statuia cu Fecioara şi pruncul în braţe, aurită, de sclipeşte mai ceva ca soarele. Panorama de la Notre-Dame îţi ia suflarea. Vezi toată Marseille, încă puţin şi vezi şi continentul de peste gârlă. Biserica în sine este foarte mignonă. Plină de însemne marinăreşti : de la şiragurile cu corăbii care atârnă pe ici pe colo, la tablouri cu stânci, ape-nvolburate sau jumătăţi de bărcuţe ce ies din perete. Iar mai presus de toate o pictură cu o barcă încadrată de penele unor păuni…
Pe Alejandrrrrrra au sedus-o plăcuţele cu binefăcătorii bisericii. Pătrăţele de marmură sau granit, bătute în interiorul bisericii pe pereţi sau pe afară, unde găseai gravat inimi sau aduceri aminte pentru cei plecaţi pe mare.
Următoarea destinaţie : plaja. Draga ne abandonase, victimă a umblatului cu un grup mare, dezorganizat şi cu multă personalitate. A fost o mică busculadă cu luatul de provizii pentru plajă. AMAVEA cu Radouuuuch şi Manouuuuuch au ales varianta Lidl, ocazie cu care un stimat cetăţean străin de partea locului (nu avea acşient de Provence, vorbea perfect french) şi-a căutat de vorbă cu mine. M-a surprins că a recunoscut imediat că suntem români… Era simpatic. Poate ar fi trebuit să-l invităm cu noi la „plaje”.
Până la „plaje” mai că adormisem în autobuz. Plaja era în aceeaşi direcţie cu Stade Velodrome, pe care din păcate nu am apucat să-l vizităm, fiind închis în preajma meciurilor. Plaja – pe sistem de Mediterană : fără nisip, dar cu pietricele micuţe-micuţe. Ne-am instalat confortabil: unii la somn – Alinuţa, alţii la discuţii principiale despre dăţi/jumătăţi, alţii la fotbal în picioarele goale – Radouuuuuuuuch mergea ca un cocostârc pe urmă. Am putut asista şi la un mic ritual de curtare al localnicilor: un grup de vreo 5 maghrebiene frumuşele (la liceu aş putea adăuga), cărora le dădeau târcoale mai ceva ca ulii unor iepuraşi, vreo 7 wesh. Ei au plecat cu mâna goală, ele au mai rămas să se bălăcească ca nişte adevărate vestale.
Cu chiu cu vai ne urnim din oaza lenii să luăm drumul aubergeului. În staţie ne-am apucat să numărăm – eu Porsche, iar Radouuuuuuuuch cu Vladimilian Smarturi. E plin de Smarturi în Marseille. Maxim am zis !!!
Am ajuns la auberge fix când se terminase cu masa, ca să-ţi poţi băga unghia-n gât – cina fiind mult mai consistentă decât micul-dejun. Nu-i nimic, am mai ros mere, biscuiţi şi alte chipsuri şi alune.
Jesus s-a ridicat la înălţimea apelativului şi s-a jertfit pentru noi. L-am găsit roşu la faţă precum un rac scos din apă clocotită şi cu un bandaj cât jumate de palmă pe frunte – uitase că nu este la el acasă şi când s-a trezit din somn a dat cu capul de patul de sus… Benoit ne-a zis că a curs la sânge cât pentru 3 transfuzii.
Eu m-am retras la Bootstrap şi la KPSS. Ei au continuat să joace Macaoa, wist şi altele. Între timp Remi a ieşit în oraş – doar era sâmbătă seară – pe geamul camerei mele… care era aproape de scara de incendiu. Şi dus a fost.
Precum Cenuşăreasa, repede dupa miezul nopţii am adormit, noroc cu Alejandrrrrrra şi cu Radouuuuuuuuch care au avut alte gânduri. Apar ei amândoi în cameră căutând Carioca cu care eu dormeam. Nu mi-a fost greu să-i aud. Râsul Alejandrrrrrei este inconfundabil, plus că după noaptea din autocar îşi pierduse toată vocea şi scârţâia precum polistirenul pe geam.
Radouuuuuuuch: „Unde-i Carioca?! Tu vezi?!!! … Sfinte Sisoe, zi-mi că nu-i pe ea… îmi trebuie ţigările… s-a culcat pe ţigările mele!!!!”
Alejandrrrrrrrra: râzând „Nu ştiu dragă… dar cred că e pe ea”
Radouuuuuuuch: apropiindu-se de patul meu, cu funcţiile motorii şi echilibrul plecate în pauză „Ce faaaaaaaci, dragă?! Eşti cu Carioca pe tine?!”
Ana-mou: „Da, dragă, mi-era frig” Moment în care parcurge şi Alejandrrrrrrra distanţa de 1 m de la uşă pân’ la mine şi mă trezesc cu amândoi peste mine-n pat. Din nou.
Alejandrrrrrrrra: râzând „Ce faci iubita mea? Hihihihihihihi”
Radouuuuuuuch: „Măi Ana, dă-mi dragă ţigările” – scotocind prin buzunarele Cariocii, pe sub pătură şi sucindu-mi mâna
Ana-mou: „Dar nu sunt omule la mine. Nu aveai ţigările în buzunare” – moment de panică
După care ne ocupăm fiecare posturile de joc. Alejandrrrrrrrrrra atacant stânga, Radouuuuuuuuuuuuch mijlocaş central, eu extremă dreaptă. Primul fault:
Ana-mou: „Stai pe mâna mea. Şi mă doare”
Radouuuuuuuch: „Asta? Asta de aici?!”
Ana-mou: „Nu, NU!!! Asta!!! Mâna asta de AICI”
Alejandrrrrrrrra: „Care dragă? Asta de-o ating eu acum?”
Alejandrrrrrrrra nu ştiu ce atingeai tu, dar în orice caz, nu mâna mea. Schimbăm tactica de joc, facem remiză. Ne mutăm în cameră cu Jesus, pe canapea, dar şi acolo meciul era deja în prelungiri. Etapa se termină pe la 5 dimineaţa, cu perspectiva a 3 ore de somn. Eu cu barca-mea-pe-valuri cârmuită magistral de Vladimilian. Radouuuuuuuch şi Alejandrrrrrrra în camera mea, pe muzica mea, în faţa mea.
Anagreudeexplicat's Blog 