august 31, 2011
August
Sau cea de-a 8 a fiică a anului, iar dintre toate cele 12 surate, cea mai liniștită. În august toată lumea pleacă, își ia o pauză, fuge, se ascunde, se duce încotro vede cu ochii, abandonează și spre sfârșit își ține respirația pentru că vine septembrie. Iar septembrie… este Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, masculul Alfa al oricărei haite, fulgerul din pumnul strâns al lui Zeus, săgeata din arcul lui Artemis, amenințarea subînțeleasă din mână dreaptă a Atenei alături de multe alte elemente cheie din diverse statui împrăștiate prin Luvru.
Revenind la august. Ziceam să toată lumea pleacă. Păi, la mine biroul s-a golit. 3/4 dintre colegi au plecat în vacanță, pe unde au văzut cu ochii.
Prin Franța – Biarritz, Bordeaux, Perpignan, Cannes, Monaco și alte orașe urâte, îmbâcsite și deloc atrăgătoare din sudul întunecat al celor două coaste de care țara fonfăniților dispune – una la Atlantic și alta la Mediterană. Oricum e urât acolo și plictisitor și frig și mai ales urât. În special vara. Nu există niciun motiv întemeiat ca să îți dorești să ajungi acolo. Exclus.
Înapoi în Românica – Manu a primit bilet de voie și și-a luat zborul spre Cluuuuuj, Mediaș, Rebra, Reșița, Zalău, Târgu Mureș, Sebeș, Sibiu și alte orașe de prin Transilvania. Parcă ar fi plecat într-un fel de turneu de tămăduire. Cu toate acestea, 2 săptămâni mai târziu a sositără înapoi la Paname cu amandină și covrigi, special pentru subsemnata.
Anglia – Eu. Desigur. Într-un final. Ce-a de 4 a încercare. Și cât pe ce să o ratez și pe asta pentru că s-au gândit unii să arunce cu piatra-n geam. Daaar, după principiul „Zoe fii bărbată”, înainte cu tupeu pe sub apă eu m-am dus.
Algeria, Belgia etc etc.
Teorema este reciprocă – Andreea a venit să vadă schela din mijlocul orașului. Am profitat de ocazie și l-am inclus în ofertă și pe corsicanul cel frumos și uite cum am obținut un fel de Omo/Dero 2 în 1. (Nu. Nu Ariel. Ariel cere exigența și noi/eu sunt precum o pictură veche – de la depărtare e perfectă, însă cu cât te apropii mai mult… Dacă exigenței nu îi facem față, în schimb la capitolul fidelitate suntem în prima bancă de la geam. Fetele este de la Unilever. Deci Unilever all the way and no way Jose, Ariel)
Cum ziceam, și eu mi-am luat tălpășița pe sub apă, peste gârlă, și am luat o pauză de la prima bancă, de la stagiu, de la SAS și mi-am pus creierul pe „stand by”. Am să mă gândesc la cele 168 de modele pt scorul financiar (la momentul plecării, între timp am ajuns la 198) și cele 57 pentru modelul general (mai apoi, 78) când mă întorc. În tren eventual, dacă nu adorm între timp.
Partea cu fugitul este puțin mai complexă. Poate fi privită fie în sensul propriu al cuvântului – eu cu Manu fugim sau mai bine zis țopăim pe bandă cu zecile de minute. Însă nu asta te interesează, nu pentru asta „mă” citești tu acum. La figurat și eu fug de aceleași lucruri de care fugi tu, +/- 5% marja de risc. Așa că derulează lista, în minte și o să ne întâlnim, probabil, pe la jumătate.
Desigur, mai este un al 3lea tip de fugit, care se întrepătrunde cu un anumit tip de ascuns, de parcă ar fi 2 piese de puzzle. Fugitul și ascunsul de foc. Acum fix o săptămână, a fost un incendiu la prima bancă. Fix la turnul de control din sticlă și de la Esplanade de la Défense, unde se desfășoară stagiul Anei. Și fix la etajul 7. Cum ar veni, mi-a luat foc capul, eu având birou la 6. Se temeau ei galii să nu le pice ceru-n cap, afirmație la care eu aș veni cu următoarea completare. Să nu îți cadă cerul/tavanul în cap pentru că arde. Pe scurt, am agiuns dimineață la stagiu, m-am strecurat printre diverși indivizi care se învârteau alertați și am luat liftu până la 6. Am ieșit din lift, am făcut stângă, întrebându-mă ce dracu pute în halul ăla?! Am deschis ușa, de la aripa B și iaca… prăpăd. Pe jos, praf alb, spumă, apă, bucăți de tavan fals și de fier. Ce dracu? Agiung în bucata noastră de open space, doar ca să văd cum curge apă din tavan. Acolo unde era tavan.
Apoi se apropie pufoșenia (responsabilul meu de stagiu, pe numele lui de cod) de mine și-mi spune „Anna (cu 2 de n, pentru că e pe franceză), să nu te sperii. Nu e decât un mic incendiu. A trecut, l-au stins e totul în regulă, ne-au inundat puțin și pe noi, dar nu-ți face probleme. Verifică totuși, dacă nu ți s-a udat calculatorul. Sinon, ça va?”
Nu, nu-mi udaseră calculatorul, ca prin minune. 2 zile am avut o gaură deasupra capului și puteam comunica în direct și în exclusivitate cu etajul 7. Din fericire, între timp gaura a fost acoperită în totalitate, cu plăci noi și curate de tavan fals. Pe cele arse, ude și înnegrite le-au aruncat. Cu timpul m-am obișnuit și cu mirosul. Cât despre etajul 7, încă lucrează să-l scoată la lumină, pentru că toată aripa B a ars și nu a mai rămas nimic acolo. Totul s-a făcut scrum. Dam.
În spiritul acestei întâmplări, care vine în urma atacului de la Oslo, (pe care l-am ratat cu 2 zile), a revoltelor de la Londra pe care le-am prins fix la sfârșit, îmi spun că, dacă reușesc să trec de ziua mea, semne bune anul are.
Abandonul. Da, cam pompos. Abandon prin neprezentare. Câștigi meciul la masa verde. 3-0. Deși aici nu prea sunt convinsă că iese cineva câștigător. La Londra fiind, încercând să scap de un indian care se lipise de mine ca marca de scrisoare, am inițiat un schimb de mesaje cu Grég. Old loves, they die hard, old lies, they die harder. Plus că multă vreme juca în rolul principal de Făt-Frumos pe calul alb și de fiecare dată când apărea câte un dubios care încerca să se bage în seamă cu mine, era de ajuns să mă uit înspre el și să-i spun „ajută-mă” (în română) și el apărea hop-țop, își trecea mâna peste umerii mei, zâmbea și individul dispărea. Am aplicat strategia și peste mări și țări și mereu a dat rezultate. Simpla pomenire a numelui lui și așa numiți „pretendenți” fugeau mâncând pământul. Așa că mi-am zis că o să meargă și de data asta, ei bine nu. Undeva, cândva, într-un fel amândoi am abandonat ceva, pe cineva. Acum nu mai e nimic de zis.
Dar ca să prezint totul sub formă de sandwich – una bună, una rea, încă una bună. Deci încă una bună, înainte de marele final. De vreo 2 luni așa, Parisul a fost luat cu asalt de nebunia Post it-urilor. Totul a pornit de la geekșii primei bănci, adicătelea departamentul de IT de la BNP Paribas. Și cum ei se plictiseau nevoie mare într-o zi, s-au apucat să facă diverse forme, figurine din post it-uri pe care le lipeau pe geam. Și uite cum, peste noapte, geekșii din clădirea de peste drum le-au răspuns. Și tot așa. Au început să țină scorul – desigur prima bancă a caștigat, ca întotdeauna. Și acum că trendul a fost lansat, toate clădirile de sticlă ale corporațiilor au fost umplute cu desene colorate, făcute cu post it-uri. Long live, pixel corporate art.
Și am făcut și noi desene. Pe Twetty (cliculeț), un Game boy, un dinozaur (cliculeț). Iar Manu, la GE, a făcut sigla (cliculeț nr 3).
Cam atât despre august. Să trecem la septembrie. Mie–mi place septembrie. Desigur, sunt subiectivă. Dar totul se întâmplă în septembrie. Totul reîncepe, renaște, se decide, se cântărește. So spring, totally overrated.
E al 3 lea septembrie în Franța, care prevestește aceeași graniță, între a fost și urmează. Când lumea așa cum o cunoști tu va fi lăsată în urmă și tot ceea ce ți-ai dorit te așteaptă cu brațele deschise, cu un rânjet de Jocker.
Septembrie e luna în care, între 8 și 9, ți se cântărește sufletul. Nu degeaba i se zice și răpciune, nu?
Anagreudeexplicat's Blog 