iunie 6, 2010
Ana, Proust şi Turnul
Vinerea mea a început frumos. Cu vizite nocturne. Întâi Grégoire, cu un film. Apoi Vlad’ka cu un rămas bun şi uite cum s-a făcut 5 jumate şi filmul se termină şi el pleacă şi tu te reapuci de serii… şi apoi tragi un pui de somn, cam cât un pui de hoţoman. La 10 fără un pic eram la Manooouuuch pentru a primi aprobarea ei că atelierul de serii cronologice este decent şi odată cu el am fugit spre un duş şi un Daniel care mă aştepta cu Gad Elmaleh la micul-dejun doar ca să plecăm pe la un 11 juma spre Ingrid si apoi ia calea Capitalei cu una bucată bagaj de lăsat la Atlasib şi de trimis acasă Ora 13 30 mă găsea într-un tren spre Paris unde era deja vară şi frumos şi cald şi plin de oameni şi de viaţă şi de tot ce o să mă aştepte la anul inclusiv multe senzaţii pierdute precum ziua lui Tudor care a fost pe 4 şi i-am dat mesaj şi nu mi-a răspuns cum face el deobicei şi cum nu îmi mai răspunde deloc de prin februarie încoace, dar nu-i bai şi din seria nu-i bai mi-am amintit de prima oară când am mers la Paris şi am vrut să mă urc în turn, dar Tudor a opinat cum că nu e mare chestie şi am zis „bine, cum zici tu” şi apoi mi-am dat seama cât de draguţ este să faci asta cu cineva care îşi doreşte sau măcar nu este împotrivă dar uite biroul de la Atlasib si români pe care îi uitasem cum este să fii român cu comportament de român să ştii să faci totul mai bine decât celălalt să ai mereu o opinie despre orice chiar dacă nu eşti întrebat să profiţi de orice ocazie ca să strecori o replică inutilă sau să arăţi tuturor cine este defapt şeful acolo, dar bine că-mi duce acasă rucsacul pe care l-am cumpărat când am fost la Paris cu Tudor şi câte intră în rucsacul ăsta mare minunăţie şi acum are 15 kile din Erasmusul meu pe care i le trimit mamei în Rahova, unde va trebui să se ducă cu tata care sper să nu se enerveze, dar oricum ce contează că eu nu am să fiu acolo în orice caz să îi zic mamei ca l-am trimis şi dacă tot am telefonul în mână să-i zic să vină după ce termină clinica, ca el vine când îl chem, şi nu ne-am mai văzut în Paris şi e frumos şi el e frumos şi eu sunt pretty cu rochia mea umflată şi cu buzunare şi cu machiaj de Audrey Hepburn şi cu balerinii ăştia care dacă nu m-ar bate ce bine ar fi, şi taaare aş vrea să-l văd plus că ar fi mai puţin stânjenitor decât doar cu ei doi care nu-şi vorbesc şi nu ştiu să-şi vorbească de parcă ar avea amândoi 5 ani şi m-au băgat pe mine la mijloc de parcă aş fi Elveţia, dar nu ştiu ce să le zic şi nici care e problema lor de ciudăţei, dar îmi sunt simpatici ei chiar şi aşa nu o să-mi răspundă decât diseară după clinică sper să nu fie prea târziu hum, cât de bizar e să vezi Bir-Hakeim ziua şi fără oameni ca data trecută de Revelion când era omoru’ de pe lume şi când s-a enervat Cristi degeaba pe noi care oricum nu am fi putut face nimic, dar parcă e multă lume azi prin Paris la plimbare şi enorm de mulţi turişti dar parcă doar americani, oare Parisul ar fi fost la fel fără ei, la cât de mulţi sunt aici am impresia ca de la ei a început isteria cu Franţa şi Parisu’ şi turnu’ şi că defapt e doar rodul ignoranţei lor, adică uită-te la ei cât de proşti sunt cu toate gesturile şi apucăturile lor mă aşteptam să meargă mai încet coada asta, dar e chiar repede, ca la Alexandra josul, îmi e dor de ea, mititica şi mi-e poftă de o îngheţată că tot mori de cald aici of şi pe urmă ajungem în soare, de nu ne-om urca odată să se termine deja că oricum nu are niciun farmec cu tot globul pe urmele tale şi cu cozile în şarpe parcă mai bine era de Revelion pe mijlocul străzii cu semaforul nostru chiar dacă era frig şi ceaiul de mi l-a luat Draga din partea aia când am venit cu ei aici şi aveam frisoane şi ce drăguţ a fost şi atunci am zis bine că pe la 5 suntem în turn, bine hai 5 jumate, dar tot în turn se cheamă că ne urcăm odată că nu mai am stare şi e cald şi mă bat balerinii şi nu se face odată 6 să termine să se întoarcă şi ce te-mpingi că oricum n-am unde să mă duc peste restul în lift disperarea în persoană ho! că urci acum şi primul etaj şi al doilea etaj prin inima turnului francez pentru expoziţia internaţională făcut cu oţel de la Reşiţa pentru că la noi doar băieţii merg la şcoală şi fetele lucrează în uzine, câtă ignoranţă şi prostie şi pe ăştia, dar ce seară mişto şi câte glume la Andreea aah, da! şi poza cu ei sub turn şi apoi tradiţia şi cum ne place nouă să ne uităm la schela asta cu orele şi când clipoceşte şi când nu şi nu putea lipsi altă coadă ca să te urci în vârf de tot şi cred că ăsta e motiv de socializare şi înfrăţire-ntre popoare în stilul tipic american amabil dar prost, de când mi se par americanii atât de proşti nu ştiu of, şi tu ce vrei de la mine de mă întrebi de vorbă sau ţi se pare că sunt prietenoasă şi am chef să aflu despre tine şi Brazilia ta şi oricum mă enervez că am uitat germana aşa că mai lasă-mă şi te du cu liftu’ că eu îi aştept pe ai mei care sunt în întârziere dar măcar sunt mai normali acum, parcă sau mi se pare, dar lasă că urcăm acum în vârf şi o să fie splendid doar e turnu’ şi aşa trebuie să fie, pentru că altfel mă deprim nu se poate să fi urcat aici doar pentru asta, adică asta e tot şi nu e nimic mai mult de atât, dar nu e nimic, adică nu simt nimic-nimic, nu e ca atunci când am văzut Notre-Dame noaptea imediat după aeroport, e nimic adică serios ce dracu’ pentru asta şi toată lumea asta şi mă dor picioarele şi aş vrea să nu ştiu ce aş vrea dar nu-mi place m-a dezamăgit şi toţi ăştia care furnicăie pe lângă mine mânaţi de cine ştie ce vis de o viaţă să vină la Paris şi să se urce în turn, da’ bine şi eu am avut cu Notre-Dame, dar totuşi e Notre-Dame altă mâncare de peşte şi o să se întoarcă acasă să arate pozele făcute în turn la Paris să se fălească cu ceva atât de clişeic, cât de turişti sunt, dar acolo jos pare mai frumos şi e atât de liber până acolo jusqu’ici tout va bien, jusqu’ici tout va bien ca în ura şi oare nimeni nu se mai întreabă cum o fi să te arunci de aici, cum ar fi pur si simplu să-ţi dai drumul, te apropii un pic cât un pas şi apoi te apleci şi asta e tot şi de acolo e doar cădere liberă şi lipsă de control şi nu are ce să mai conteze pe urmă că vezi totul înainte de aici vezi departe tre’ să fie în dreapta că doar e de dreapta şi poate mergem şi noi de aici că mai avem şi alte cozi şi apoi Pompidou şi mi-e foame şi apoi tre’ să prindem trenu’ şi iar să ne grăbim şi eu nu pot să merg repede cu nenorociţii ăştia de balerini şi mă enervez că nu e fioru’ nu e nimic e steril totul e aşa amorf nu simt nimic, iar nu simt nimic, ne întoarcem la început de Erasmus în căcat şi toţi ăştia de aici cu fericirea lor limitată şi îngustă de se mulţumesc cu nimic şi habar n-au de niciunele nici că le zice ăsta să coboare pentru al 2lea lift prin inima turnului în jos să ne ducem nu ca mine, eu nu voiam aşa în cutia asta cum ar fi dacă s-ar rupe firele sau se frânge turnul sau vine Bin Laden sau mă rog cazi de aici oricum trebuie să fie repede şi de la înălţime şi să vezi cum se apropie totul de tine inevitabil şi nu-i poţi face nimic şi oricum la ce bun că până atunci te sufoci de căldură şi de sete mi-e o poftă de o cola cherry de la monop’ din faţă de la Pompidou îmi aduc aminte de el e fix acolo şi poate şi ceva de mâncare şi căcat, cum adică nu stii, vom vedea ce să vedem că eu tre’ să iau trenu’ de 9, te grăbeşte Grégoire că mie-mi place aici, nu ştiu de ce pentru că e atât de jegos, dar îmi place şi abia aştept să îi arăt tatei în octombrie deşi ştiu că lui nu o să îi placă şi nici o să vrea să meargă pe jos atâta plus că nu ştiu eu cât timp liber o să am de la facultate dar te-ai dus pe jos până acasă de ai ajuns atât de târziu şi-ţi pare rău că e târziu sau nu vrei, adică chiar nu vrei şi ce dacă ai veni doar pt 2 minute sunt 2 minute cu mine hai vino şi pe urmă mă întorc cu tine şi îi las pe ei doi cu ale lor că nu-i înţeleg serios şi-mi vine să mă descalţ să merg aşa gen Anna Karin după ’80s ce seară şi seara aia cu Alex şi Nicuşor şi ne-am plimbat şi tu rămâi aici în week end? păi şi eu ce fac acolo singură? alex e acasă, Andreea e acasă, Dragu a plecat, vlad’ka şi ea şi Manouuuuch învaţă şi Radouuuch la fel şi ăştia doi, nu mă pot baza pe ei şi mersi, super dar whatever, măcar mă întorc acasă şi dorm mai mult de 2 ore între 6 şi 8, pt prima oară în 3 zile şi aia e o cămilă? da, e chiar un dromader în faţă la Pompidou, like what the fuck dar să ne aşezăm odată ca nu-mi mai simt tălpile şi să mâncăm şi mersi că ai grijă de mine oare te-am speriat cu glumele de Erasmus fără bani şi hrănit doar cu mere? adică glumeam, ne descurcăm nu e atât de tragic dar îmi place că ai grijă de mine, ce om minunat eşti tu şi am să mă revanşez, i will, dar n-ar fi timpul să plecăm să prindem trenul tău că altfel îl ratăm şi eu ma mişc încet cu prostiile astea în picioare şi hai să facem în aşa fel încât să nu rămânem blocaţi în Paris că nu vreau să-l sun să-i zic asta şi eu am o temă de făcut mâine şi de trimis şi nu ştiu dacă are laptopu cu el şi dacă defapt nu voia să vină şi era doar o scuză hai să mergem, hai tanti cumpără-ţi biletu’ odată ca să prindem trenu’ că altfel simt cum omor pe careva deşi e evident că ne-am zorit degeaba şi că va trebui să-l aşteptăm pe ăla de la 10 şi atunci am fi putut merge din prima la ăla de 10, dar am zis să fac cum vrei tu, că e mersul tău la turn and stuff dar aş fi putut să mă vad cu Grégoire la Paris şi Ralu termina berea şi nu ne grăbeam dar hai da-o dracu’ de treabă că mă descalţ şi fug aşa până în gară că nu e mult de la RER hai fugi ţi-am zis că vin şi eu aşa dar tre’ să luăm bilete paştele mamii lor de bilete haide fugi uite gara am ajuns la fix, adică pleacă acum futu-i paştele mă-sii aş fi avut timp, toţi am fi avut timp
Anagreudeexplicat's Blog 