decembrie 8, 2009

Erasmus, Graniţa şi Târgul de Crăciun

Posted in erasmus, Hai-hui tagged , , , , la 7:37 pm de anagreudeexplicat

Ştiam că trebuie să mergem la Strasbourg la târgul de Crăciun încă dinainte de a şti că we go Erasmus la Orléans. Din categoria lucrurilor care musai trebuie făcute (fie că sunt sau nu pe lista ta „De făcut în Erasmus”).

Înscrierile cu … peripeţii. Cei mai sprinteni de picior au prins loc din prima. Pentru restul, vreo 20 la număr, s-au mutat munţii din loc şi s-a obţinut încă un autocar şi încă un hostel aka. auberge de jeunesse. Ne-a tremurat puţin sufletul pentru ei, dar în cele din urmă totul s-a terminat cu bine.

Vineri 4.12.2009 – plecare prevăzută pentru 2 am (deci cum ar veni, după o matematică simplă – sâmbătă dimineaţă la ora doi). Şi uite cum pe la un 1:45 încep Ulmii să se golească de chiriaşi, care se încolonează precum furnicile către facultatea de Litere şi alte semne distinctive, unde urmau să fie culeşi în vestitele autocare. Încet-încet se strânge lumea. Eu aveam una bucată ghiozdan cadou de Crăciun de la Orange şi una bucată geantă Promod, iar Alexandra avea doar una bucată ghiozdan primit de Ana de 21 de ani… însă curând ne-a cuprins panica, observându-ne tovarăşii de drum echipaţi cu trolăre şi ghiozdane, pături, câte 2-3 perne şamd. Noi ştiam că mergem pentru 2 zile şi o noapte şi că nu ne cheamă nimeni la vreun bal mascat… dar mă rog, astea estem noi. Într-un final apar autocarele. Ne urcăm, ne aşezăm, dăm drumul la muzicile din dotare şi ne culcăm, care cum apucă, mai pe el, mai pe geam, mai pe vecin.

Drumul – a fost lung şi friguros. Încă nu pot decide care parte a fost mai intensă. Am descoperit empiric că şoferii din dotare trebuie să facă pauză la fiecare 2 ore. Pauză de 45 de minute, la fiecare 2 ore. Am ajuns la Strasbourg pe la un 11… varianta oficială era 9… noi am plecat din Orléans pe la un 2… dar nu mai contează. Pe la 12 eram la hostel.

Cazarea – cum ziceam, înscrierile au fost din 2 bucăţi. Prima bucată de cetăţeni înscrişi au fost cazaţi în hostelul francez, cea de-a doua parte într-un hostel nemţesc „aflat la 10 minute” (zisese Grégoire – alt Grégoire). Eu în mod normal făceam parte din prima tranşă de înscrişi, dar cum s-au făcut permutări, mi-a fost posibilă mutarea la nemţi alături de Alexandra… şi Vlad. Echipa!

Şi ne strângem noi sarsanalele şi ne îndreptăm pe jos spre hostelul nemţesc. Şi fă cale întoarsă. Şi mergi şi ajungi la un centru de echitaţie şi intră într-un parc şi traversează parcul şi ajungi la un pod şi traversează podul peste Rhin… şi iată! că începi să vezi malul celălalt (nemţesc) şi dă-te jos de pe pod în Germania şi caută cetăţeni şi întreabă-i „unde anume este hostelul, vă rugăm?” şi mergi prin Germania aceeaşi bucată cale-întoarsă-întoarsă şi ajungi într-un final şi început de criză de apoplexie la hostel. Ce-i drept cele 2 hosteluri erau vizavi, dar le despărtea în linie dreaptă una bucată Rhin şi una bucată graniţă (probabil 10 minute înot…) For the record, aveam cu noi şi o duduie – Mélanie – din partea ESN (Erasmus Student Network) care cică avea grijă de noi.

Ajungem la hostelul nemţesc şi cetesc mare pe uşă că se deschide la orele 17. Era în jur de 12:30 la prânz… Sună Mélanie la uşă, apare o nemţoaică, vorbim amândouă cu ea (germanele noastre combinate făceau un întreg). Intrăm să rezolvăm problema. Aparent ei nu ştiau că noi urma să venim, că suntem atât de mulţi… şi oricum ar fi trebuit să plătim înainte camerele… şi nu se putea plăti decât cash, dar noi fiind fii şi fiicele Satanei nu aveam decât carduri şi carnete de cecuri la noi, deci trebuia să mergem să scoatem bani (ceea ce Mélanie si Grégoire au şi facut, dar a fost imposibil pentru că aparent bancomatele nemţeşti au ceva împotriva cardurilor frantuzeşti… deci nu au putut scoate banii în Germania)… În cele din urmă, tanti a fost drăguţă şi ne-a primit. Câtă vreme Mélanie alerga după bani cu Grégoire, eu am luat cheile de la camere, am negociat micul-dejun la 8 şi nu la 7:30, am omenit restul de Erasmuşi, le-am dat aşternuturi şi am aşteptat apoi cuminţi să vină să putem purcede la vizitarea Strasbourgului.

Sâmbătă 5.12.2009, în jur de ora 15 – într-un final iată-ne în buricul târgului, înconjuraţi de brăduţi şi de vâsc şi de vin fiert şi de miros de portocale şi de scorţişoară şi un brad enorm în mijloc cu luminiţe şi tot tacâmul. Şi străzi micuţe şi înguste decorate de sus până jos, cu vitrine încărcate cu toate minunăţiile lumii, cu căsuţe din lemn unde găseai chestii pentru brad-vin fiert-suc de portocale cald-tot felul de dulciuri şi turte dulci şi covrigi-căciuli de Moş Crăciun în formă de barză: cu cioc şi aripi şi tot tacâmul şamd.

Ne-am cocoţat pe catedrală şi am văzut Strasbourg de sus. Am mai umblat creanga prin Marché de Noel, am căscat ochii, ne-am holbat la una, alta. Ne-am reunit spre orele 21 să mergem la chiolhanul cu specific alsacian prevăzut special pentru Erasmuşi. Am vrut să ne fofilăm de cina asta, dar n-a fost chip. Era obligatoriu. Dar a ieşit bine. Am mâncat şi am băut ca de 15 euro. Am luat şi la pachet.

Duminică 6.12.2009, în jur de miezul nopţii – în drum spre vestitele hosteluri. Planul era să mergem la francezi să mai stăm cu fetele şi cu băieţii si să ne întoarcem mai târziu în Germania.

Daaaaaaaaaaaar când ne apropiem noi de părculeţ, descoperim că este închis cu cheie şi lacăt şi încă vreo 3 peceţi şi că are gard de vreo 2m în faţa căruia tronau 3 steaguri – Franţa, Nemţia şi UE. Ca să recapitulăm: parcul conţinea podul peste Rhin către Germania unde era hostelul nostru. Nu-i nimic. Eu şi Alex ne continuăm drumul spre francezi, în urma lui Vlad şi îi lăsăm pe restul să se descurce. Ne reunim la francezi, mâncăm dulcele de Moş Niculae, râdem, povestim şi la un semn ne ridicăm şi plecăm şi noi spre hostelul nostru.

Duminică 6.12.2006, în jur de ora 2 noaptea – ieşind de la francezi observăm că a început ploaia. Super. Noroc că Alex avea umbrelă (deh, ECHIPA). Şi ajungem şi noi la părculeţ. În faţa aceluiaşi gard ferecat cu aceleaşi mândre steaguri fluturând în noapte. AMAVEA adică Ana Maria Andreea – Vlad Emilian – Alexandra abordează problema mai lateral, unde era un gărduleţ mai mititel, la vreo 1m60. Sare Alex prima, apoi eu şi Vlad ultimul. Şi iată-ne pe dinăuntru, fericiţi şi uzi după ce am şters gardul. Ne îndreptăm spre intrarea oficială unde Emma (Irlanda), Zina (Cehia) şi Cuba (Polonia) analizau problema. Ei voiau să sară pe acolo. Cu ajutoare de ambele părţi trece întâi Emma, apoi Zina şi Cuba ultimul. Şi uită-ne toţi pe dinăuntru în partea franceză. Iuţim pasul prin părculeţ. Ajungem într-un final pe pod, deci cu un picior în Germania. Nu cred să existe oameni mai fericiţi ca noi că au ajuns de partea cealaltă. Evident pe partea nemţească nici urmă de gard, de oprelişti, de zmei care să păzească „graniţa”… deşi şi ei aveau un părculeţ.

Pe tărâm nemţesc încep şi glumele.

  • Emma: „Imaginaţi-vă ştirea – Teroristă IRA, mafiot polonez şi români disperaţi violează pseudo-graniţa fracezo-germană”
  • Eu: „În loc de ştirea – Cum votează românii la Strasbourg? – Tineri studenţi români aflaţi cu Erasmus în Franţa, trec ilegal frontiera cu Germania noaptea la doo”
  • Din seria „Şi tu ce ai făcut Ana în Erasmus?” – întrebare cu variante multiple de răspuns
    • „Păi, am aproape abuzat Franţa, dar Germania am violat-o de-a dreptul”
    • „Păi, am sărit noaptea la doo un gard în Franţa ca să ajung în Germania… voiam să dorm”
  • Cuba: multe înjurături în poloneză „#¤%/&?*!!”

Când am ajuns la hostel am sunat-o pe Lore să ne deschidă uşa de la intrare. A venit în şosete.

Duminică 6.12.2009, în jur de 11-12 – plecăm încolonaţi spre Parlamentul European. INSTITUŢIA ne chema la ea. Am mers, am văzut, am făcut poze, am simţit istoria şi politica. Între timp am pierdut şi căciuliţa roz a Ralucăi. Am mai umblat creanga prin Strasbourg câteva ore. Am primit vâsc.

Duminică 6.12.2009, 15:30 – plecăm spre Orléans. Alt drum de 10 ore. Alte pauze de 45 de minute la fiecare 2 ore. Măcar acum am avut căldură. Bateria la Creative, dragul de el, m-a ţinut până acasă. Telefonul a cedat undeva pe drum. Dacă pe autostradă mergeam ca melcul, ei bine când am ajuns în Orléans goneam cu 70 km/h pe străduţele foarte înguste. Am luat şi un trotoar la un moment dat, dar nu Grégoire style.

Luni 7.12.2009, ora 00:30 – ajungem în Ulmi. Echipa se strânge la Alex, aştepta un semn. A venit pe jumătate.

Tipic, nu?