Aprilie 20, 2010

Marseille WESH! II

Posted in erasmus, Out tagged , , , la 12:46 am de anagreudeexplicat

E tare bine să dormi de unul singur în pat şi să te uiţi de la cucurigu la restul cum se chinuie pe jos sau câte 5 în pat. Noaptea a fugit repede spre zi şi iată Erasmusu’ faţă cu Prima Zi în Marseille. Care nu a fost lipsită de dramă. WESH!

Primul trip al zilei „Frate, da’ unde e Ana?”. Pe Vladimilian l-am regăsit repede. Şi totuşi unde e Ana? Unde eram? Şi mă caută onor Măria Sa Puiul Pădurii aka King aka Radoouuuuuuuuuuch pe la băieţi prin cameră, pe la celelalte fete prin cameră şi prin alte cotloane ale auberge-ului. Ros de remuşcări şi cu inima sfărâmată sub povara gândului ca sunt pierdută din a sa vină, o trezeşte pe Alejandrrrrrrra suspinându-i „WESH! Unde e Ana-mou?”. Ea – candidă ca o garofiţă scoate o mână silfidă de sub pătura obţinută cu sudoarea frunţii mele în Marea Luptă şi arată la 5 m în faţă şi vreo 2 deasupra solului „Uite Carioca„. (Carioca este o „minunăţie” de hanorac proprietate personală a lui Radouuuuuuuuuuch, verde-galben precum un marker sau o cariocă. Nu este un eufemism. Este crudul adevăr. Carioca este foarte populară deoarece este pufoasă şi ţine cald. Eu dormeam cu ea pentru a înfrunta frigul dormitului de una singură).

Mai târziu fac şi eu ochi, deoarece Vladimilian şi Radouuuuuch erau la duuuuuuuuş şi-şi spuneau ce au pe suflet. Unul dintr-un duuuuş, celălalt din alt duuuuş. Şi baia avea mult ecou. Auzeam eu de sub Cariocă despre ce parlamentau ei, la 2 uşi distanţă.

Mai ceva ca-n filmu’ cu Keanu Reeves strângem tot – din pricina grabei şi a faptului că eram marcată de înşelăciunea mârşavă de c-o seară-nainte – cu femeea mea, în camera mea, sub pătura mea şi pe muzica mea, mi-am rătăcit una bucată pereche şosete. Radouuuch nu te voi ierta cât trăiesc pt aceste 2 pierderi cumulate!!! Ducem pături şi cearşafuri, facem bagaje, luăm mic dejun de puşcăriaşi şi dăm să ne năpustim pe uşă afară câââââââând… Jesus ne anunţă că  il y a un petit souci şi că  Anais are ceva să  ne comunice. Şi ne strângem toţi 30 de inşi într-o sală frumu să aşteptăm să ni se facă observaţie. Şi vine ea Anais şi ne ţine o predică şi o morală de „câte a făcut ea pentru noi deşi nu ar fi trebuit să facă, de cum o să dormim sub cerul liber, de cum o sa ne pună pe lista roşie şi nu o să mai aveam voie în vreun auberge jamais de la vie amin dar că ne dă totuşi o ultimă şansă cu condiţia să  nu scoatem vreun sunet”. WESH!

Am plecat în oraş scrâşnind din dinţi şi bombănindu-l pe Radoooouch pt că nu a rezolvat problema seara dinainte. Fusese ales  în unanimitate cel mai arătos dintre noi toţi şi deci era responsabilitatea lui s-o fericească pe Anais. Dar nu, Batman-Batman.

WESH! Marseille sub soare e ceva mai frumu. Grupul nostru mare şi fericit a hotărât să meargă la Chateau d’If – reşedinţa lui Cristo. Monte Cristo. Iar dramă înainte să ne urcăm pe vaporaş, căci Radoooouch făcea pe cardiologul şi era cât pe ce să rateze plecarea.

Între timp am realizat că jumate dintre noi luaseră bilete pt cealaltă insulă… Nu-i nimic. Coborâm vite fait la Chateau d’If, unde de peste tot ne vorbeau pancarte mari anunţându-ne despre pescăruşii violenţi. Din fericire pt mine eram alături de 2 dive: Manouuuuuuch şi Radouuuuuuuuch, care dorea poze peste tot, în toate poziţiile şi în toate felurili. WESH! Poze cu marea, poze cu Cristo, poze din spirală direct în săritură. Am găsit Chateau d’If mai aproape decât mă aşteptam şi mai mică decât mă aşteptam, dar asta este, viaţa e crudă.

Următoarea oprire: insula cu restu’ lumii. Primul pas: căutăm îngheţată. N-avem noroc. Pasul următor: căutăm plaja. Mai mult noroc. După o plimbărică sub soare ajungem şi la un petic de plajă, unde ne-am bălăcit pe sfert. Important este că ne-am arătat cu toţii gleznele, iar alţii chiar mai mult de atât. Ne cocoţăm şi-n vârf de insulă – vedem, pozăm, râdem WESH! Drumul înapoi a fost un pic mai anevoios, ocazie cu care Alejandrrrrra aproape că a rămas de tot fără balerini.

Reîntorşi în Vieux Port căutăm un loc unde să luăm o masă caldă şi un acoperiş deasupra capului. Şi ne îndrumă un creştin către un loc „nu departe”. Şi dă-i dă-i dă-i dă-i dă-i Diiiiiiiiiiiiiică!!!!!!!!!! În sus pe străduţe înguste. Ocazie cu care am descoperit zona comercială: Zara, Womens Secret, H&M etc. Şi dă-i şi urcă şi urcă pe stradă, pe trepte şi urcă. Şi iată-ne într-o piaţetă micuţă şi colorată plină cu localuri micuţe de cartier. Jumate au rămas acolo, jumate ne-am întors la Macdo.

WESH! La Macdo am rememorat cum am cunoscut-o pe Raluuuu. Am făcut teoria suzetei şi am conluzionat că la Cluuuuuuuuj, nu e scurt, e luuuuuung şi pe îndelete.

Odată urniţi am vrut să vedem Notre Dame a lor, dar deja se întunecase şi trebuia să gonim înapoi spre auberge pe un alt traseu, căci trecuse de 21h. Între timp eu cu Raluuuuuu aveam micul nostru moment principial, care însoţeşte fiecare ieşire de anvergură din Orleans. Instituţiile le-am lăsat la Strasbourg, dar la Marseille ne întrebăm dacă ne sinucidem sau nu?

Şi ne chinuim să ajungem la un alt autobuz, moment în care aflăm că are întârziere şi cât l-am aştepta şi cât am face pân’ la auberge am întârzia şi ne-ar da Anais afară. Aşa că am luat-o pe jos, în sus. Vreo 15 cetăţeni aşa. Şi urcă, şi te uită pe hartă şi tot aşa. Am ajuns cu onoare la 22h20.

Repartizaţi în alte camere, eu am apucat loc la băieţi. Pas grave. După o zi lungă de umblat prin soare şi puţin vânt duşurile fură luate cu asalt. Radouuuuuuch şi Vladimilian le-au ales pe cele mai la îndemână, unde cuierul era nepăzit. Amintindu-mi de poveştile lui Nică şi a lui copilărie, am vrut să fac un spirit, şi-am plecat cu hainili şi prosoapele lor. Dimpreună cu Alejandrrrra. WESH! Şi am aşteptat pe hol râzând de cei doi cum parlamentează:

„Mă, astea-au înnebunit la cap să plece cu hainele noastre?

Alejandrrrrraa?! Unde eşti dragă?!

Jesus…ăăă pardon, Matthieu, j’ai un petit souci… spune-i Alejandrrrrrei, care-i pe hol aci să-ţi dea prosopu’ / Cum? Vrei să-ţi dau prosopu’ meu?…”

Le-am înapoiat toate cele, urmarea nu o relatez căci a fost abuz de putere şi total necavaleresc.

Seara s-a terminat cu puţină dramă şi cu Jesus care ne şşşşşşşşşşşşşşşşşşşşâşşşşâia la fiecare 3 cuvinte. Până şi zâmbetul trebuia făcut în linişte. Am adormit tot cu Carioca şi cu Vladimilian care când se întorcea pe parte-ailaltă mă plimba cu tot patul.

WESH!