Decembrie 13, 2011

De ce, Ana? (1)

Posted in ana, Cămin, french, Hai-hui, Out, Paris la 8:11 am de anagreudeexplicat

Ca să fim înțeleși încă de la început, e vorba de o poveste foarte lungă. Așa că dacă tot ai apucat-o pe drumul ăsta, asigură-te că ai jumătate de oră la dispoziție. Că ești instalat confortabil și că ai și ceva bun la îndemână. Totul începe joi după-masă și se sfârșește cândva duminică după miezul nopții. Sunt multe de trecut în revistă: 3 orașe și jumătate, 287 km cu trenul în jurul Parisului străbătuți în 14 ore, 1 concurs internațional, 2 prieteni dragi veniți de departe and all of the rest.

Joi m-am trezit la 18h30. Ca o floare de primăvară. Programul meu nu mai are de multă vreme niciun Dumnezeu, iar eu m-am resemnat să-l scot la lumină. Partea bună în „trezitul de dimineață” la 18h30 este că în jumătate de oră, lumea începe să vină de la serviciu, deci nu am vreme să plictisesc. Hotărâsem cu băieții să mâncăm devreme în seara aia, pentru că ne aștepta Camille la 8 în nu-știu-ce-bar. Zis și făcut, la 19h15 eram gios la resto. Lyhonnele ne-a anunțat că poate ni se alătură mai târziu, după ce își vizionează piesa. Și uite așa au mai rămas doar 3: Ana, Băiatul cu nume de înger și Quentin.

Purcedem la drum cu burțile pline, imediat după masă. Cu 3 m înainte să intrăm la metrou eu îmi dau seama că mi-am uitat abonamentul, iar Quentin portofelul. Să facem cale-ntoarsă, zic. Eu profit de ocazie și și schimb repede, spre disperarea băieților, care-și vedeau berile la preț redus puse sub semnul întrebării.

Ajungem la Glacière și-l urmăm pe Quentin, singurul care cunoștea detaliile geografice ale întâlnirii. Desigur o luasem în direcția opusă, ne întoarcem și găsim într-un final strada cu pricina. O stradă foaaarte, foaarte lungă la capătul căruia, pe colț pe stânga era vestitul bar. Era 20h50. Nu întârziasem atât de mult, dacă e să ținem cont de context. Dar nu era vreme de pierdut, mai erau 10 minute din happy hour și noi eram însetați. Să curgă cu bere pentru băieți și un Mojito pentru Ana. Cel mai prost Mojito pe care l-am băut în viața mea de băutoare de Mojito. Așa că dacă vreodată ajungi pe strada aia foarte lungă și intrii în barul de pe colț pe stânga mai bine ia-ți un Heineken, mergi la sigur.

În jur de 22h30 ni s-a alăturat și Lyhonnelle și uite cum ne-am mai lungit la încă un pahar. Cu toate astea, am fost cuminți și am plecat acasă înainte de miezul nopții. Între timp mie mi se făcuse poftă de un shake ciucalată și anunțasem sus și tare că eu vin pe la Alésia și mă opresc la Mc. (N.r.: La McDonald`s în Franța nu există shake de ciocolată. Nu există niciun fel de shake, defapt. Însă recent au lansat frappé de ciucalată. Close enough, right? Și mie-mi era poftă). Așa că ne-am dat jos la Denfert și am luat o mică gustare înainte de somn. Ca să compensăm, am luat-o pe jos până acasă, pe unul ce s-a dovedit un drum destul de ocolitor, deși simpatic: Rue Daguerre, cvasi-pietonală și cu dale și tot felul de magazine cu vitrine simpatice și oameni alcoolizați ieșiți de la after-work-uri care se minunau de cvartetul rătăcitor prin ploaia măruntă. Unii erau atât de marcați, încât strigau după noi „halal timp v-ați ales să ieșiți la plimbare”

Ajunși la cămin, cei 3 crai de la răsărit au dat stingerea, cum era și firesc din postura lor de „jeunes cadres dynamiques”. Adică, ei au un program normal. Ei se treziseră la 8 în dimineața aia (cam pe când culcam eu). Ei fuseseră la serviciu și avuseseră activitate intelectuală consumatoare de energie. Ei erau obosiți așa că ei mergeau la culcare. But enough about them. De ce nu poți să dormi și tu ca oamenii normali? De ce, Ana, de ce?! Eu!!! Eu m-am dus la mine și mi-am luat bilet de mers aca de Crăciun. Eu am mai pierdut vremea pe diverse site-uri și pe feisbuc. Eu am mai citit o documentație despre PD. Eu m-am uitat la The Incredibles și tot eu am avut timp să cuget la nemurirea sufletului, permanența memoriei, cum îmi petrec ziua de vineri ș.a.m.d

Am hotărât să fac noapte albă și să nu culc (din nou) la 8 și să trag de mine (din nou) până la noapte (din nou) ca să încerc să reintru pe un făgaș normal (iar din nou). Și uite cum începe ziua de vineri. Cu un mic-dejun și planuri de a lua Parisul cu asalt (erau diverse aspecte administrative care trebuiau rezolvate).

Din nefericire entuziasmul meu și pornirea mea euforică nu se reflectau și în exterior. La 8 de dimineață era încă semi-întuneric, frig și ploua ceva mai intens decât la 12 noaptea. Cu toate astea am ieșit până la boulageria din colț să-mi iau un croissant et un chausson aux pommes. Dacă tot ne apucăm de un lucru măcar să îl facem bine. M-am întors la cămin cu bunătățurile încă aburinde și m-am așezat la resto să-mi savurez micul-dejun. Am profitat de ocazie și am aflat ce s-a mai petrecut prin lume în timp ce eu dormeam. gândesc că știi povestea cu rușii care s-au supărat și au ieșit în stradă și care-l arată cu degetul pe Putin?

Cu măruntaiele încălzite cu cacao cu lapte și o perspectiva unei zile foarte productive, ies iar în ploaie. Planul meu era să ajung la Assurances-Maladie să depun actele pentru obținerea unui numéro de sécurite sociale. Luasem în geantă cu mine toate actele: buletin, certificat… adeverința de angajare pe care trebuie să o printezi, Ana. Lux. Ceasul era 8h30 și aproape ajunsesem de metrou la Alésia, noroc că fix în față are magazin un moșuleț arab tare dezagreabil și pot să printez la el. Era închis. Deschidea abia la 10.

Îi trimit mesaj Îngerului să-l întreb unde anume a mers el să printeze (îmi explicase deja de 2 ori, dar de fiecare dată nu fusesem atentă și nu știam decât vag o direcție înspre o stradă fix în partea cealaltă de camin față de cum plecasem eu). Știind că trebuie să ajung spre Pernety reîntorc, prin ploaie, bombănind pe moșulețul dezagreabil. 10 minute mai târziu uitam lung la 2 străzi, neștiind pe care să o aleg. Vezi, Ana?! De ce nu poți să fii și tu atentă când vorbește băiatul cu tine?! Care băiat de ce nu răspunde la sms, la ora asta ar fi trebuit să fie deja în RER în drum spre serviciu… Până la urmă am ales o stradă, încrucișând degetele și sperând să fie cea bună. A fost, dar era închis la varianta lor de Țuchi și deschidea abia la 10.

Îmi zic să nu disper. Mai știam eu încă un arab, pe o altă străduță pe lângă cămin. Încercarea moarte n-are, nu-i așa. Oricum nu aveam altceva mai bun de făcut și-mi era teamă că dacă ajung acasă adorm. Ajung și la arabul cu nr. 2, dar și acolo era închis și tot la 10 deschidea. Paștele mamii lor că nu poți să scoți la imprimantă o amărâtă de foaie. Oricum aveam picioarele ude până aproape de genunchi și mi-am zis că e un bun moment să îndrept spre cămin și sa aștept să se facă 10. Pe drum am vrut să opresc la Franprix să-mi iau un suc de portocale, dar nu era încă 9 și nu deschiseseră. Iar m-am pus pe înjurat.

Odată ajunsă la cămin, nici nu intru bine în hol că-l văd ieșind de la resto pe Quentin. Avea în mână o jumătate de sendivș de la micul dejun, o dungă de pernă pe obrazul stâng și o privire tare nelămurită văzându-.

Quentin: Ana?! Ce faci?! De unde vii?? Ai fost în oraș toată noaptea? Iar n-ai dormit? Tot pe la place de Clichy umblii?

I-am explicat povestea cu xeroxul/imprimanta, ploaia, CNP-ul de Franța and all that. Toate astea stând în ușa căminului. Eu lamentam sus și tare despre „cât de stupide sunt orarele francezilor”, iar Quentin profita ca să termine de mâncat. Amândoi am fost întrerupți de un bubuit de ușă trântită. Ne întoarcem și-l vedem pe Înger care iese val-vârtej de pe casa scărilor și care în graba lui dăduse cu ușa de pereți. E în semi-alergat și trece pe lângă noi. Îl salută pe Quentin și dă să se pună ca lumea pe alergat, după care se întoarce:

Îngerul, apropiindu-se: Ana?!?!?! Ce faci? Iar n-ai dormit?

Ana: Iar întârzii?! O să te dea afară în ritmul ăsta :))

Îngerul, apucându- de umeri cu ambele mâini și poziționându- cu fața spre stradă și privindu- fix în ochi, începe să vorbească clar și răspicat: Deci, îți mai explic odată. Uite, o iei pe strada asta fix în față, apoi la prima intersecție o iei spre dreapta și…

Ana: E ok, l-am găsit. E închis. Mersi

Îmi dă drumul și îi citesc în ochi o mare ușurare. Îmi spune că e super târziu și că e în căcat. Quentin începuse deja să se îndepărteze cu pas domol. Pe mine bufnește râsul și le zic să se grăbească că nu mai erau decat 3 velib-uri în stația de lângă cămin. Au tâșnit ca din pușcă amândoi.

Eu am așteptat să se facă 10 ca să-mi reiau activitățile. A fost o oră foarte lungă. Mai ales pentru că am dat drumul la radio românesc. Am început cu Magic FM… Voiam ceva liniștit și ușor, dar am nimerit peste colinde. La primult am zis hai, ok, înțeleg – e decembrie and all. La al 2 lea am cam încruntat sprâncenele, însă la al4lea m-am oripilat de-a dreptul și am închis. Era prea mult pentru mine. Și așa nu prea „cuprinde” pe mine „spiritul Crăciunului”, dar să expun de bună voie și nesilită de nimeni la colinde încă de pe 9 decembrie e deja prea mult. Am trecut pe Radio 21, pentru că trebuia să trezesc la viață, însă partea proastă este că dau și reclamele. Și așa am aflat că Dragoș Bucur urmează să o surprindă pe Dana Nălbaru cu un „cadou deosebit de la benzinăriile MOL”… Și am rămas fără cuvinte. Așa-mi trebuie dacă vreau să experimentez. De ce, Ana? De ce nu ai rămas tu la City FM? Satana nu te oripilează niciodată. Din fericire era deja 10 și am plecat iar în expediție.

Tot din fericire se oprise și ploaia, iar moșulețul cel dezagreabil își deschisese maghernița. La Assurance Maladie totul a decurs ca pe roate. Pe urmă am mers în oraș, la cumpărături și uite cum am mai ucis încă 3 ore. În jur de 14h eram acasă și parcă intrasem pe fast forward și timpul pe slow motion: am mâncat, am spălat (haine, cameră, așternuturi și orice altceva mai putea fi spălat), mi-am aranjat actele și am reorganizat camera. Și nu era decât 17h. M-am dus la sport doo ore ca să îi regăsesc mai târziu la cină pe băieți.

Ei erau în continuare la fel de contrariați și de nelămuriți despre „cum nu poți măi să dormi nopțile?! Oricum nu mai contează acum, la 21h30 ne vedem la Alésia să mergem în oraș să bem ceva. Vii cu noi, da?” Da. Aveam timp o oră să pregătesc.

Și uite cum pentru prima oară după multă vreme am ajuns la timp la o întâlnire. Că întâlnirea a fost organizată de Quentin și că ne-am învârtit ca proștii cu metroul timp de 20 de minute între 3 stații pe linia lui 4, ca să ne întâlnim cu un amic de-al lui, asta e cu totul și cu totul altă treabă.

Ajungem în cele din urmă și pe Rue Mouffetard. Era devreme. Nici măcar 22h30, și eu depășeam pragul de 24h de ore nedormite. Tot după Quentin mergeam, pentru că „știe el un bar. Le Bateau Ivre îi zice”. Normal că prima oară am luat-o în direcția greșită. Ne întoarce, ne sucim și găsim în cele din urmă și „barca” doar că era plină. Ce să facem, ce să facem? Acum dacă tot am bătut drumul până aici să ne așezăm totuși undeva și să ne alcoolizăm.

Ana, nu cauți tu pe aifon un bar?” Îl caut pisi, dar pe care? Am propus le Violon Dingue, veche cunoștință de-a mea și-a Îngerului, aflat în apropiere și unde fac niște super cocktailuri pas cher. S-a aprobat. Fiind înainte de 23h era doar pe jumătate plin așa că am găsit și o masă pentru minim 4. Am mers la bar să comandăm și l-am rugat pe Înger să ceară și pentru mine. O decizie inspirată, pentru că replica lui de „o Leffe și un Orgasm pentru ea, te rog” a smuls zâmbete în stânga și-n dreapta (N.R: Orgasm = cocktail pe bază de vodcă, Baileys, Kahlua și creme fraiche liquide. Te lingi pe buze și nimic mai mult).

Quentin se întâlnise cu un prieten, care la rândul lui a venit cu gagică-sa și cu încă 2 cunoscuți. Lume multă veselie, așa că masa era mereu plină și socializarea era în toi. După al 2 lea Orgasm, înainte de miezul nopții eu am zis că mai bine mă opresc, nu de alta dar 30 de ore fără somn nu sunt de ici de colo. Dacă mai adaugi și alcool, ieși prost din poveste. Spre sfârșit ni s-a alăturat și Camille și am luat-o ușurel spre casă. O bună bucată pe jos, până aproape de Place d`Italie.

Când am ajuns la cămin pe mine m-a apucat depresia pentru că lui Lyhonnelle îi venise gagica, ceea ce însemna că nu am să apuc să dorm prea mult pentru că ei urmau să se iubească pasional (absolut normal) toată noaptea ceea ce însemna că ea iar urma să își zbiere (nu la fel de normal) toți plămânii (multiplu de 5) cu care a înzestrat-o Dumnezeu. Data trecută când a venit la el, i-am auzit pe 3 etaje: tot etajul 5 unde locuiește Lyhonnelle, eu de la 6 (și sunt în diagonală 2 camere) și încă câțiva pe la 4. Oricum pot spune dincolo de orice îndoială că dacă se apucă să strige o pot recunoaște dintr-o mie. În cele din urmă mi-am pus căștile și am izbutit să adorm, undeva aproape de 3, doar ca să trezesc 5 ore mai târziu.

Va urma

P.S.: Știu. Este mult „name-dropping”… Camille, Lyhonnelle, Quentin and all the rest. Promit să revin cu lămuriri

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: