septembrie 13, 2009

Căminul

Posted in Cămin tagged , , la 7:32 pm de anagreudeexplicat

Le campus este vast şi răsfirat. În mijloc tronează un prea frumos lac cu lebede şi raţe şi multe poduri şi poduleţe pe care să suspini. Aici toate căminele au nume botanice. Spre exmplu, eu şi majoritatea erasmuşilor români suntem în Les Ormes (Ulmii). Restul de fete sunt în Chataigniers (Castani). Mai avem Les Roses, Les Dahlias, Les Hetres (Stejari) şi tot aşa. Aţi înţeles ideea.

E drăguţ la noi în cămin, mai ales din pricina faptului că suntem mulţi şi la grămadă. Majoritatea la etajul 1 (eu la 113). Doar Mirela şi Mădălina ce au fost exilate în celălalt corp al clădirii, dar nu-i nimic, fac naveta pân’ la noi. Camerele spaţioase, cu geamuri cât o zi de post şi cu o perdea tare urâtă. Ce-i drept nu avem baie în cameră sau mochetă pe jos, precum fetele din Chataigniers, dar ne descurcăm şi aşa.

Aici totul funcţionează pe principiul socializării, mai ales în locurile la comun: bucătăria, duşurile şi toaletele. Se mai întâmplă să ieşi din duş, în acelaşi timp, cu un coleg de  palier din Mauritania/Djibouti. Tu în prosop cu Garfield, el în prosop alb. Zămbiţi şi remarci contrastul între dinţi şi restul pielii. Plecaţi pe rând. E bine crescut şi te lasă pe tine în faţă, moment în care încerci din răsputeri să nu te gândeşti la nimic că poate pierzi din viteză. Ajunsă în cameră, te gândeşti că ăsta măcar se spală!

Francezii sunt multiculturali, ceea ce se reflectă şi în mâncare, mai ales în aromele folosite. Predomină ceapa şi usturoiul şi alte arome exotice demne de Maghreb şi alte zone africane pe care le-au colonizat cu succes. Ne-am familiarizat şi noi cu aceste arome. Mai greu la început, pentru ca îţi intrau în cameră cu tot cu uşa închisă. Aici, în ulmi, noi suntem mai tradiţionali şi gătim în special cartofi prajiţi, spaghete şi pui sub toate formele. Şi culmea, nu împuţim căminul!

Internetul este precum fata Morgana. Îl vezi şi nu este. Plăteşti abonament, dar reţeaua e anemică la tine, aşa că te muţi în bucătărie şi descoperi că Franţa este în primul rând o experienţă olfactivă. Dacă reuşeşti să înţelegi acest lucru eşti deja integrat.

Pentru mine este o experienţă interesantă trăitul la comun, în acest fel. Mă intrigă. Toate se fac împreună. Toate se împrumută şi totul se face în ceată. Nu eşti niciodată singur şi, mai mult decât atât, primeşti vizite. Îmi imaginam că va fi mai gre, mai ales pentru mine, neplecată de acasă până acum şi ţinută în puf. Dar iote că mă amuză teribil, până acum.

Avem recepţie şi recepţioneri. O tanti de zi şi un nene de noapte. Pot primi chestii pe adresa redacţiei: 2, rue Montargis, Residence Les Ormes, chambre 113, Orleans Cedex2, 45072. Aş vrea să primesc o scrisoare ca să pot răspunde cu un răvaş scris pe hârtie parfumată şi trimis într-un plic colorat.

S-au petrecut prea multe în cămin ca să le înşir pe toate. Plus ca s-au mai şters puţin din memorie. Dar recomand Popa Prostu’ (tradus liber ca Padre Estupido) ca joc de înfrăţire-ntre popoare. Aşa i-am cunoscut pe Renato, Miguel, Maxim, Francois, Sander, Agnieska şi încă vreo câţiva.