octombrie 30, 2010

On Karma… and Liberty

Posted in ana, french tagged despre... la 1:42 am de anagreudeexplicat

Sunt în Franţa. Unde toată lumea face uz de dreptul la libertatea de exprimare. De orice fel, ea exprimarea. Şi dacă este libertate de exprimare, înseamnă că tu te poţi manifesta oricum te taie pe tine capul? Nu? Cam aşa se percepe aici noţiunea de libertate. De exprimare.

Ziua a început devreme rău de tot, cu Ramona care încerca să ajungă la Periş la serviciu. Ca să facă naveta fără stresul de întârzia, la 5 dimineaţa era fresh precum o portocală. În jur de 6 şi un sfert era la gară, la Les Aubrais, cu gândul de a prinde trenul spre capitală. Think again!

Franţa este în grevă de vreo 2 săptămâni. Grevă la tren, la tramvai, la poştă, la spital, la facultate, la liceu. Grevă. Oricum este starea naturală a francezilor, cea de grevă. De ce sunt ei în grevă de atâta amar de vreme?! Din cauza legii pensiilor. Sarkozy a decis să devanseze cu încă câţiva ani ieşitul la pensie. Şi ţara a luat foc! Cum adică să munceşti cu 2 ani în plus domnle’ ca să scoţi ţara din căcăt?! Nu se există! Mai bine ne îmbufnăm şi ne postăm cu mainile bine înnodate în sân în mijlocul oraşelor şi mărşăluim scandalizaţi pe toate bulevardele. Ca să fim siguri că dacă tot va fi cândva să scoatem ţara din căcăt, măcar s-o afundăm de tot înainte. Să simţim cu adevărat efortul.

Deci, Ramona la gară, mergând sprinten spre tren. Dar trenul era porno, mult mai porno decât un film cu Jenna Jameson. Pentru că toţi călătorii în loc să moţăie pe locurile lor, erau pe peron, uitându-se confuzi la greviştii care se instalaseră pe şine. Şi nu, nu erau grevişti de la SNCF –  care şi-au manifestat solidaritatea sindicală prin întârzierea curselor sau prin rarefierea lor, erau simpli cetăţeni locuitori ai Orlinz city. Cetăţeni care şi ei îşi manifestau dreptul de liberă exprimare a nemulţumirii faţă de soluţiile lui Sarkozy, prin grevă. Dar s-au gândit ei că libertatea lor este mai liberă decât a celorlalţi cetăţeni de Olinz city, muncitori prin Paris. Şi cum libertatea lor de grevişti este mai liberă decât a celor care aleg să nu facă greva din varii motive ei au dreptul liber de a îi împiedica pe aceştia să meargă la serviciu şi să-şi vadă liniştiţi de viaţa lor „nongrevantă” (e ok, ştiu că nu există cuvântul). Aşa că Ramonix a făcut cale întoarsă. O mică plimbare în creierii dimineţii.

Pe seară am mers până la Auchan Olivet să-mi mai cumpăr o măslină, un ton şi un oţet – pentru că mă înnebunesc după ele. Vineri seara fiind şi început de week-end pentru toată lumea, Auchan gemea de lume. După lupte seculare am reuşit şi am prins un coş. Singură fiind, puteam să mă plimb în voie prin Auchan, aşa că „m-am făcut comodă” şi mi-am dat haina jos şi am luat-o voiniceşte spre raionul cu podoape de Crăciun. Da, ei au scos deja beteala, globurile şi ornamentele de agăţat de stâlpi cu Moşi Crăciun, reni şi steluţe căzătoare.

După ce mi-am umplut coşul, mi-am făcut curaj să mă apropii de una din casele cu coadă kilometrică. Noroc că eram cu Zenul, deci în lumea mea reflectând la diverse sintaxe SAS şi visând baze de date şi proceduri statistice. La un moment dat, prinvind în gol înspre raioane, văd un tânăr apropiindu-se. Primele 30 de secunde am stat reflectând la religia lui. Aparenţele erau destul de grăitoare, dar în acelaşi timp derutante. Un băiat, la nici 18 ani, cu căciuliţă tricotată în creştetul capului (precum evreii) de sub care îi ieşeau nişte zulufi negrii şi uşor ondulaţi, cu un cioc la vreo 6 cm şi îmbrăcat într-o cămaşă largă şi lungă până-n pământ, cu mânecile foarte largi şi în picioarele goale. Căuta şi el un coş pentru cumpărături; a găsit unul în dreptul casei unde eram eu, lângă guma de mestecat. De aproape mi-am putut da seama că este de neam harab. Aşa cum l-am perceput, aşa l-am şi uitat. M-am întors la coşul meu, analizând ceapa verde de-o cumpărasem.

Fiind cu Zenul şi deci, cu Satana-Satana, nu prea auzeam ce se vorbeşte în jurul meu… dacă se vorbeşte. Cu toate astea aveam impresia că cineva în stânga mea vrea ceva cu mine, aşa că mă întorc. Era harabul în căutare de coş, care-mi vorbea. Cu coşul în mână şi destul de voluntar din atitudine, uitându-se direct la mine, vorbea. Îmi scot căştile să-l ascult şi să-i explic că noi nu ne cunoaştem, dar realizez că el vorbeşte în harabă. Cu mine.

Harabul: şalhamailazdalutişalahmaotrskjbskbvkbggbksţsdfajgl

Ana (în franceză): Pardon? Nu înţeleg ce spui, nu vorbesc harabă şi nu cred că ne cunoaştem.

Harabul (ceva mai hotărât): şalhamailazdalutişalahmaotrskjbskbvkbggbksţsdfajgl

Ana: Nu înţeleg. Nu te cunosc. Go away

Harabul (deja se enervase, îşi lăsase coşul jos şi începuse să gesticuleze amplu şi agitat): şalhamailazdalutişalahmaotrskjbskbvkbggbksţsdfajgl

Între timp, toată lumea începuse să se uite la noi ca la spectacol, dar nu zicea nimeni nimic, evident. Eu începusem să mă enervez şi mă simţeam penibil cu puţoiul de harab care urla la mine în harabă la coadă la Auchan.

Harabul (din ce în ce mai fluent şi mai nevricos, dar controlându-şi gesturile şi direcţionându-şi-le spre pieptul meu): şalhamailazdalutişalahmaotrskjbskbvkbggbksţsdfajgl

Şi s-a făcut lumină. Eu eram îmbrăcată cu un maieu negru şi cu un pulover (din acela cu nasturi în faţă) descheiat. Un maieu negru ca orice alt maieu negru, peste un sutien cu burete ca orice alt sutien cu burete. O apariţie care nu lăsa să se întrevadă decât faptul că am şi eu sâni, nu mulţi ce-i drept, dar am şi piele albă şi coaste… nah, cum arată orice fată cu maieu. Înţelegând sursa isteriei lui mi s-au întunecat minţile mai mult decât îmi sunt ele întunecate de la mama natură şi în particular în perioada asta. Dacă el are libertatea de a se opri şi a mă apostrofa în harabă despre cum mă îmbrac atunci şi eu am aceeaşi libertate de a-i răspunde.

Ana (în română şi pe un ton mai ridicat, ca să-l acopăr de nebun): ‘ţi paştele şi morţii mă-tii astăzi şi mâine cu neamul tău de harab încuiat îmbrăcat cu cămeşa de noapte. Băga-mi-aş **** în naţia ta de habotnic terorist cu Islamul tău cu tot. Hrăni-te-ai cu porc toată viaţa ta de insectă. Cu Allah cu tot şi cu Mohamed.

Notă: Allah, Mohamed, Islam, porc şi terorist sunt cuvinte internaţionale. Sigur le-a înţeles. Acum dacă tot ne spurcăm în mijlocul târgului să ne spurcăm. Ori suntem golani, ori nu mai suntem?! vorba unui clasic în viaţă.

Riposta mea l-a luat puţin pe nepregătite (probabil că ei sunt obişnuiţi ca muierea să nu le răspundă deloc, dar să  mai aibă o ieşire atât de categorică). S-a oprit din harabă, m-a privit cu o ură de parcă i-aş fi ucis mama în repetate rânduri, s-a aplecat după coş, mi-a mai zis vreo doo arătând din nou spre pieptul meu şi a plecat. Norocul lui, altfel îl băteam cu legătura de ceapă.

Întoarsă la coşul meu, nu ştiam cum să le pun pe toate mai repede pe bandă şi să plec de acolo. Între timp, un domn, la 2 case depărtare îmi spune că să nu-mi fac griji, că aşa sunt harabii ăştia se iau de lume fără motiv şi uite cum s-a ales praful de Franţa. Atât i-a trebuit şi lui, pentru că s-au pornit ale polemici despre alte drepturi şi libertăţi de a fi prin alte ţări decât aia unde te-ai născut tu. Mi-am strâns roşiile şi ceapa şi am plecat.

Dacă despre SUA se zice că este ţara posibilităţilor şi despre România că este ţara unde totul este posibil… ei bine, Franţa este ţara în care totul se face.

Aici faci vise, faci încredere şi cum am descoperit eu azi, îţi faci libertatea ta mai liberă decât a celorlalţi de lângă tine.  Oricum Liberatea franţuzească, cea dobândită în urma Revoluţiei franceze, nu este altceva decât o femeie cu ţâţele  goale, cu steagul într-o mână şi puşca-n cealaltă care calcă pe cadavre şi mână poporul.

Iar John Stuart Mill habar n-avea de niciunele când a scris On Liberty. Un fraier.

Cu siguranţă voi pica examenul de certificare la SAS de săptămâna viitoare… la câte mi-a hurat hîn harabă hîn seara hasta…

Legătură permanentă 3 comentarii