iulie 29, 2011
Verde-n față
Prin lume, umblă libere tot felul de clișee. Care mai de care mai stupide și mai lipsite de orice dram de personalitate. Și nu cred că există oraș mai plin de clișee decât Parisul. Nu există pe toată roata asta cu ape și pământuri, un alt șablon cu atâtea clișee, ca Parisul.
[Cenzură. Minunat paragraf. O adevărată bijuterie. Doar că pereții au urechi și ferestrele ochi și ușile o ființă sensibilă, care nu poate face adevărului. Ce să zic, next time, vino mai devreme. Pănâ să se isterizeze lumea. :)) ]
Un început înflăcărat și înfierbântat de seară. Pasional. Arzător. Dar, din fericire îl aveam la îndemână pe băiatul cu nume de înger. Care m-a scos în oraș. Și cum este iulie, luna lui cuptor, în Paris este o vreme urâtă și demnă de cele mai urâte vise. Plouă, este înnorat și bate vântul. Dar asta se potrivește mânușă clișeelor de seară târzie în Paris, într-o vară. Din motive ce vor fi dezvăluite ulterior.
Ieșim de la metrou și o luăm încetișor spre Pont Alexandre 3. Îl știi, doar. E la mijloc între Grand Palais, în dreapta și Hôtel des Invalides, în stânga – dacă stai cu fața spre Turnul Eiffel. Dacă te uiți după Luvru, e fix pe dos. E podul cu leii, cu nimfele, cu caii, cu statuile îmbrăcate în bronz. Bronz care, în luminile, deja palide ale unui apus chinuit de iulie, se aprinde și face ca podul să aibă o aură a lui.
Coborâm lângă Sena. Sena, care ea însăși este de un verde ca de smarald. Cred că dacă scufunzi o entitate legată de o sfoară, și o scoți 5 minute mai târziu, nu mai ai nici entitatea și nici sfoara cât a fost udată. Și încă o treabă, și Sena sclipește în razele soarelui anofel de iulie. Mergem noi încetișor și atenți să facem slalom printre vagabonzii ce dorm pe sub poduri și ne apropiem de vaporaș.
Ei bine da, de când am călcat pentru prima oara pe pământ parizian, adică acum vreo 4 ani, nu am făcut o plimbare cu vaporașu pe Sena. Alt minunat clișeu al Parisului. Și permanentă sursă de venit și de aerisit orezarii care îi umblă pe străzi, mai rău decât o infecție care ți se amestecă în sânge.
Dar iată-mă acum, așezată lângă băiatul cu nume de înger, pe acoperișul unui bateau mouche, și cu vântul zburlindu-mi pletele, doar ca să văd, de undeva de foarte de jos, aceleași clădiri pe care le cunosc deja de aproape 4 ani și pe lângă care trec zilnic. Și cum este sfârșit de iulie în Paris, seara se lasă frigul și bate vântul. Ocazional te mai și ploo, dar din fericire am înlocuit umbrela pe care am uitat-o la Ken (norvegianul) cu una cu flori.
Acum eram noi doi sub o umbrelă, înaintând molcom pe mijlocul Senei, străjuiți din loc în loc de place de la Concorde în stânga, Cartierul Saint Germain în dreapta, Pont des Arts cu toate lacătele lui pline de dorințe, pe deasupra. Și altele, și altele cel puțin la fel de cunoscute. Și băiatul cu nume de înger care, întreabă despre una, despre alta. Și care văzând cum bâțâi din picioare a nervi s-o fi gândit ca mi-o fi frig, (eu tot cu pantaloni scurți) și a zis să-și treacă o mână pe după umerii mei. Și să mă strângă mai aproape.
Ocolim Ile de la Cité și facem cale întoarsă, prin spatele Notre Dame, pe lângă Conciergerie, spre Luvru și ale lui Jardins de Tuiléries, obeliscul din mijlocul Concorde, ori Champs Elysées care se aștern până la picioarele Arcului de Triumf. Ușor, ușor alunecăm spre magnifica schelă care străjuiește deasupra întregului oraș. Și care acum, pentru că este 22h00 clipocește din toate becurile. Și ne apropiem din ce în ce mai mult, așa că grupul de orezari se isterizează din ce în ce mai mult, făcându-i atâtea poze încât ar putea face concurență serioasă Turnului.
Trecem de podul de la Bir-Hakeim, lăsăm undeva în spate și pe stânga Trocadero și panorama asupra Turnului sclipicios și a Champs de Mars care se continuă dincolo de el. Gata. Până aici am plătit.
E târziu. Iar Parisul și-a aprins toate luminile, doar nu-l strigă degeaba și „city of lights”. În special Esplanade des Invalides, înspre același bătrân Hôtel des Invalides și cupola lui aurită care ține piept cupolei de sticlă a Grand Palais, care la rândui ei privește lung spre Champs Elysées.
Anagreudeexplicat's Blog 